Zboruri directe Tarom către Odesa, Tbilisi, Baku şi Erevan, din această vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania Tarom aşteaptă ca salvarea managerială să vină din străinătate

Tarom va lansa în această vară curse directe spre Odesa, Tbilisi, Baku şi Erevan şi vizează achiziţia a încă 18 avioane, a declarat Werner Wolff, directorul general al companiei, într-un interviu pentru News.ro.

„Cele patru rute sunt încă în discuţii cu partenerii noştri, sunt prevăzute în programul de vară, cel mai probabil din august. Vom deschide în acest an noi rute de zbor, interne şi externe. Din această vară, Tarom are zboruri directe spre Stuttgart, din Sibiu sau Timişoara şi la Paris, din Cluj şi Timişoara. De asemenea, am deschis rutele Cluj-Iaşi, Iaşi-Timişoara. Iar pentru acest sezon estival, Constanţa este conectată la Satu Mare, prin cursele Tarom”, a declarat pentru News.ro directorul general al Tarom, Werner Wolff.

Acesta ia totodată în calcul şi o cursă direct spre Asia, despre care spune că e rentabilă.

Tarom mai ia în calcul şi o colaborare cu Air Canada, care a lansat în iunie o cursă directă între Bucureşti şi Canada. „Va fi o colaborare pe partea de code-share. (Tarom va avea acces la cursele Bucureşti-Toronto şi Bucureşti-Montreal, curse operate de Air Canada, n.r.)”, a precizat Wolff.

În plus, el afirmă că va respecta strategia de mărire a flotei. Tarom operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă compusă din 25 de aeronave. „Ne dorim avioane cu maximum şase ani vechime, care sunt, practic, ca noi, pentru că pot zbura 40 de ani. Nici nu am cum să aduc acum un avion cu zero mile zburate, el nu există, pentru că toată producţia este prevândută până în 2023”, a afirmat Werner Wolff.

Numărul pasagerilor transportaţi de Tarom a crescut în primul trimestru din acest an cu 22%, comparativ cu T1 2017, În acelaşi timp, factorul de încărcare al aeronavelor a crescut cu circa 11%. Compania realizează un plus de venituri de 18% faţă de T1 2017.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite