XTB: Elon Musk, unul dintre cele mai serioase riscuri pentru monedele virtuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tesla elon musk

Anunţul lui Elon Musk pe Twitter că Tesla nu va mai accepta plata în Bitcoin ar putea să semnaleze indirect o altă tranzacţie a Tesla sau poate chiar o mişcare cu beneficii de imagine.

După anunţul lui Elon Musk pe Twitter că Tesla nu va mai accepta plata în Bitcoin pentru automobile, piaţa criptomonedelor a pierdut 365 de miliarde de dolari, iar analiştii se întreabă dacă nu cumva este un mesaj care să semnaleze indirect o altă tranzacţie a Tesla sau poate chiar o mişcare cu beneficii de imagine.

Claudiu Cazacu, analist financiar şi Consulting Strategist XTB România, consideră că: „Piaţa monedelor virtuale a fost deja de multă vreme obligată să se obişnuiască cu influenţa masivă a lui Elon Musk, iar reacţia bitcoin la o postare recentă a sa nu este o surpriză. După un anunţ pe Twitter prin care ”Tehnoking” al Tesla vesteşte suspendarea acceptării bitcoin, citând îngrijorări de mediu, BTC a coborât cu peste 17%, deşi, ulterior a revenit, recuperând aproximativ jumătate din scădere.

Schimbarea de atitudine este evidentă: Musk s-a declarat în repetate rânduri fan al monedelor virtuale şi al bitcoin, inclusiv printr-o serie de mesaje vag ”cifrate”. În retrospectivă, acestea prefigurau un plasament al Tesla. La începutul anului Tesla acumulase o poziţie de 1.5 mld. de dolari în bitcoin. Profitul în T1 a fost susţinut de vânzarea a 10% din acesta, generând un plus de 101 mil. dolari.”

„Ar putea fi, din nou, de fapt, un mesaj care să semnaleze indirect o altă tranzacţie a Tesla?”, se întreabă Claudiu Cazacu. În opinia sa: „Vom afla în momentul raportărilor financiare ale T2 (cel târziu), şi ipoteza nu e deloc improbabilă. Să fie vorba, mai degrabă, despre o mişcare cu beneficii de imagine? Arătând grijă pentru mediu, Musk se aliniază cu valorile comunicate larg (şi care au contribuit la succesul masiv) al misiunii producătorului de autovehciule electrice.

Unele comentarii arătau deja lipsa de coerenţă: o bună parte din reţeaua bitcoin e susţinută de energie ieftină obţinută din cărbune, ceea ce contravine obiectivului maşinilor electrice de a reduce gazele cu efect de seră. Anticipând, poate, o amplificare a acestor critici, Elon Musk ar fi decis, astfel, să acţioneze preventiv. Mai ales că, în prezent, concurenţa din partea producătorilor tradiţionali din industria auto care se reorientează spre modele electrice devine tot mai mare. Este, de asemenea, o variantă de luat în considerare.”

Claudiu Cazacu, analist financiar şi Consulting Strategist XTB România, ajunge la concluzia că: „Sensibilitatea masivă a bitcoin la mesajele unor personalităţi publice la nivel de super-influencer global este, însă, umbrită de cea a unor alte monede precum dogecoin. Pentru cei care urmăresc piaţa monedelor virtuale, e clar că, pe lângă riscurile tradiţionale, factorul Musk este unul dintre cele mai serioase riscuri ale investiţiilor în domeniu.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite