Vosganian: Industria de îngrăşăminte chimice va fi istorie de anul viitor dacă nu luăm vreo măsură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azomureş a redus producţia de îngrăşăminte în acest an
Azomureş a redus producţia de îngrăşăminte în acest an

Industria de îngrăşăminte chimice dispare sub ochii noştri, iar de anul viitor nu va mai exista, dacă Guvernul nu ia rapid o măsură, a anunţat Varujan Vosganian, ministrul Economiei, într-o conferinţă de presă.

"Îngrăşămintele chimice vor fi dispărute anul viitor dacă nu luăm o măsură", a afirmat oficialul. El a menţionat că din primăvară şi până acum si-au închis porţile combinatele de la Turnu Măgurele, Savinesti,  Făgăraş şi Victoria, Azomureş şi-a redus producţia iar unitatea de la Slobozia şi-a redus activitatea şi se va închide până la finele anului.

Vosganian trage, astfel, un semnal de alarmă, în condiţiile în care toate aceste companii sunt afectate serios de liberalizarea preţurilor la gazele naturale de producţie internă, asumată de România în acordurile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE).

Declaraţiile sale vin şi în contextul în care este acuzat de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de complot şi subminarea economiei naţionale, alături de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu. 

Procurorii susţin că Vosganian şi Videanu au susţinut în Guvern mai multe acte prin care sprijineau interesele financiare ale omului de afaceri Ioan Niculae, folosind SNGN Romgaz în interesul firmei SC Interagro SA, deţinută de miliardar.

Vosganian a mai afirmat că speră "să se redea demnitatea Senatului", dar că îşi va înainta demisia înainte de a fi suspendat din funcţie de către preşedintele Traian Băsescu, în situaţia în care Parlamentul va da undă verde procesului. 

El a mai completat că procurorii nu au ţinut cont de faptul că sindicaliştii erau în stradă în 2008 şi că primea scrisori de la prefecţii judeţelor unde există aceste combinate chimice. De asemenea, Vosganian a argumentat că prin măsura sa s-au redeschis o serie de combinate, iar la stat s-au virat impozite şi taxe în valoare de 180 de milioane de dolari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite