Virgil Popescu: E strigător la cer că am ajuns să importăm energie. Avem nevoie de reactoarele 3 şi 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto gov,ro
Foto gov,ro

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri seară că România a ajuns să importe energie, pentru că în ultimii 10 ani nu s-a construit nicio capacitate nouă de producere a energiei.

"Energia este o altă zonă strategică a României şi nu cred că se pune problema să nu putem construi noi capacităţi de producţie, să trecem de pe cărbune pe gaze, noi capacităţi regenerabile de producere a energiei electrice.

În ultimii 10 ani nu s-a construit absolut nimic, nicio capacitate nouă de producere a energiei electrice în România. Este strigător la cer ce s-a întâmplat şi am ajuns să importăm energie.

Acest lucru trebuie să înceteze şi trebuie să ne apucăm de treabă. Sunt SF-uri, mă refer la studii de fezabilitate, în derulare şi o să vedeţi că încep efectiv de anul viitor construcţiile de noi capacităţi de energie electrică", a spus Virgil Popescu, la Digi24.

El a subliniat că va împinge toate companiile de la spate, fie că sunt de stat sau private, să realizeze aceste investiţii, deoarece există bani pentru energie, inclusiv pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

"Eu cât timp voi fi ministru mă voi ocupa ca acest lucru să se întâmple. Voi împinge toate companiile de la spate, fie că sunt din portofoliul nostru, fie că sunt private, să realizeze aceste investiţii. Avem bani pentru energie, inclusiv pentru Cernavodă există bani, şi o să vedeţi în curând ceea ce am promis că se va întâmpla: vom continua construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

România are nevoie de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Sunt lucruri în derulare despre care nu putem vorbi în momentul de faţă, dar când o să putem vorbi, o să vorbim şi o să spunem exact cum au fost lucrurile şi ce vrem să facem, cum am reuşit să ajungem la nivelul acela şi când le vom finaliza, evident", a menţionat Popescu, adăugând că toate acestea se vor întâmpla până la sfârşitul anului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite