Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Confederaţiei Patronatului Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă şi mai mulţi membri ai Cabinetului s-au întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai Confederaţiei Patronatului Român. Întrevederea a avut loc la iniţiativa premierului şi a avut ca principal obiectiv relansarea şi îmbunătăţirea dialogului dintre Executiv şi mediul de afaceri, precizează Guvernul într-un comunicat.

Conform sursei citate, premierul a subliniat deschiderea Guvernului pentru un parteneriat cu reprezentanţii patronatelor, în vederea stimulării investiţiilor şi pentru asigurarea unui mediu economic dinamic, concurenţial, care să aducă bunăstare românilor.

"Îmi doresc să dezvoltăm un dialog aplicat şi pragmatic cu mediul de afaceri şi vreau să fiţi parte activă în elaborarea politicilor publice. Prin eforturile pe care le depunem zilnic la nivelul Guvernului şi bazându-ne pe experienţa şi implicarea dumneavoastră, putem construi un cadru de business care să aducă plus valoare în economie, prin implementarea unor măsuri de susţinere a mediului de afaceri", a afirmat premierul Viorica Dăncilă, citată în comunicat.

Reprezentaţii Confederaţiei Patronatului Român au prezentat principalele provocări cu care se confruntă mediul de afaceri autohton şi au mulţumit Guvernului pentru deschiderea arătată pentru identificarea celor mai bune soluţii, care să fie concretizate în perioada următoare, precizează Guvernul.

În acest sens, şeful Executivului a propus crearea unui grup de lucru coordonat de ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, care să centralizeze şi să analizeze toate propunerile venite din partea patronatelor, astfel încât acestea să fie transpuse în măsuri guvernamentale concrete. Soluţiile vor fi discutate în cadrul unor întâlniri lunare între reprezentaţii Guvernului şi cei ai Confederaţiei Patronatului Român.

Temele de discuţie au vizat domeniile economic, fiscal, muncă, turism, agricultură, educaţie, sănătate, fonduri europene.

Din partea Guvernului, la întâlnirea de la Palatul Victoria, au participat: ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, ministrul economiei, Niculae Bădălău, ministrul muncii şi justiţiei sociale, Marius Budăi, ministrul interimar al educaţiei naţionale, Valer Daniel Breaz, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, ministrul turismului, Bogdan Trif, secretarul general al guvernului, Toni Greblă, preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu, consilierii de stat Dan Matei şi Dragoş Stoica, precum şi reprezentanţi ai altor ministere.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite