VIDEO Atacul gadgeturilor produse în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu preţuri cuprinse între 150 şi 200 de euro, „iPad-ul“ şi „Kindle-ul“ autohtone ameninţă supremaţia gadgeturilor americane de la Apple sau Amazon.

Românii iubesc gadgeturile şi nici măcar criza nu-i împiedică să-şi achiziţioneze cel mai nou model. Doar în cazul televizoarelor 3D, al căror preţ începe de la 2.000 de euro, întreg stocul de o mie de bucăţi alocat României de unul dintre producătorii de profil a fost epuizat în prima lună de la lansarea pe piaţă. După „nebunia" tridimensională, românii au fost cuprinşi de febra tabletelor PC - un hibrid între laptop şi telefon. Şi pentru că preţul nu era unul accesibil, cel mai ieftin model costând cel puţin 600 de euro, românii inventivi au găsit soluţia - o replică autohtonă la aproximativ 200 de euro.

Gadgetul braşovenilor de la Allview, în care au fost investiţi peste 70.000 de euro, va fi lansat pe piaţă în luna cadourilor. Tableta AllDro este ansamblată în China, iar de anul viitor va avea şi acces 3G, nu doar Wi-Fi ca în prezent. Ea rulează sistemul de operare Google Android şi are ecran de şapte inci, faţă de cei nouă ai iPad sau şapte ai Samsung Galaxy Tab. Iar planurile celor de la Alview nu se limitează doar la România - după Republica Moldova, urmează acum piaţa europeană. "Am făcut deja un prim pas prin încheierea unui parteneriat cu un distribuitor din Portugalia şi unul din Olanda", spun reprezentanţii companiei.

Cititoare de la Asesoft şi Televoice

Cei de la Asesoft Distribution, proprietarii eMAG şi Flanco, vând deja de patru luni e-readerul Serioux, la 499 de lei, care este ansamblat în Asia. Directorul general al eMAG, Iulian Stanciu, spune că, lunar, se vând 50 de e-readere Serioux, din care 30 prin intermediul magazinului eMAG.

În comparaţie, un cititor Kindle, vândut de retailerul online Amazon, costă aproximativ 450 de lei (139 de dolari). Şi Televoice va lansa cititorul Evobook la 1 decembrie. Dispozitivul, care, la fel care şi Serioux, foloseşte tehnologia e-ink (simulează lumina naturală), va costa circa 645 de lei (150 de euro). Liviu Nistoran, proprietarul Televoice, spune că vinde circa 1.000 de exemplare, doar în decembrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite