Victor Ponta: Vom trimite la Parchet documentele false, iar Parchetul va acţiona în consecinţã

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, cã va trimite la Parchet documentele false prezentate de Dan Diaconescu bãncii EximBank, iar Parchetul va acţiona în consecinţã.

"EximBank a primit documente false, documente pe care le-am trimis la Parchet, şi Parchetul va acţiona în consecinţã", a declarat prim-ministru Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

Ponta a subliniat faptul cã instituţiile abilitate ale statului vor fi sesizate cu privire la modul în care Dan Diaconescu a încercat sã înşele instituţii publice.

"Tot ceea ce a fãcut în aceastã perioadã domnul Dan Diaconescu va constitui obiectul sesizãrii pe care OPSPI o va înainta organelor abilitate de lege şi, evident, aceste acţiuni vor constitui probe în acuzarea domniei sale pentru modul în care a folosit documente false şi a încercat sã înşele instituţii publice în acţiunile domniei sale", a afirmat premierul Victor Ponta.

Mai mult, Ponta a ţinut să adauge cã Dan Diaconescu a fãcut un joc de imagine cu privatizarea Oltchim.
"În oferta de cumpãrare s-a asumat faptul cã se va prezenta echipa managerialã, lucru care de asemenea nu s-a întâmplat, discuţiile domnului Dan Diaconescu cu domnul Videanu (n.r. - fostul ministru al Economiei), cu domnul Roibu (n.r. - fostul director general al Oltchim), nu reprezintã prezentarea unei echipe de manageriat, ci dimpotrivã, practic o trecere a timpului, şi o continuare a jocului de imagine, a circului pe care l-am vãzut cu toţii şi care cred cã pânã la urmã a depãşit capacitatea de amuzament şi de acceptare a oricãrei persoane", a spus premierul.

Negocierile pentru semnarea contractului au început luni, 24 septembrie 2012, iar termenul final pentru încheierea negocierilor era stabilit luni, 1 octombrie 2012.

Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD şi patronul OTV, a fost declarat, în 21 septembrie, adjudecatar al licitaţiei cu ofertã în plic pentru achiziţionarea a 54,8% din capitalul social al Oltchim Râmnicu Vâlcea, pentru care a oferit 203 milioane lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite