Veşti proaste pentru România. Volkswagen ia în calcul Slovacia pentru noua investiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ar putea pierde din nou cursa pentru a atrage o investiţie Volkswagen la noi în ţară. După ce compania a pus pe pauză planurile din Turcia, atenţia i-a fost atrasă de Slovacia.

Surse citate de Automotive News susţine că Volkswagen Group şi-ar putea construi Passat-urile în Slovacia, renunţând la noua fabrică în Turcia.

Consiliul de supraveghere al VW se va întâlni săptămâna aceasta pentru a decide dacă va merge înainte cu planurile de a construi o fabrică de 1,3 miliarde de euro în Turcia.

Compania a pus investiţia din Turcia „pe pauză” în contextul criticilor internaţionale cu privire la operaţiunile militare ale Turciei în Siria.

Volkswagen trebuie să ia o decizie rapid, deoarece compania vrea ca fabrica să fie operaţională până în octombrie 2022, când fabrica din Emden, Germania, în care se produce în acest moment Passat este programată să treacă la producţia de maşini electrice.

Una dintre soluţiile luate în considerare este mutarea producţiei Passat într-o fabrică uriaşă din Bratislava, Slovacia, potrivit surselor citate de Automobilwoche, o publicaţie colaboratoare cu Automotive News Europe.

Fabrica mai produce VW Touareg şi Audi Q7, SUV-uri şi VW Up, Seat Mii şi maşinile mici Skoda Citigo. Producţia de maşini mici la această fabrică este planificată să fie treptat oprită, pe măsură ce segmenul de astfel de maşini scade.

Un membru al consiliului de supraveghere al VW, Stephan Weil, a declarat că se opune ca Turcia să fie noua locaţie pentru fabrică. Weil este prim-ministru în Saxonia de Jos, „locul de baştină” al Volkswagen şi o voce influentă în cadrul producătorului auto.

VW a ales Manisa, o localitate la 40 de kilometri de Izmir, pe coasta de vest a Turciei, pentru noua fabrică. Aceasta era planificată să construiască viitoarea generaţie de Passat, modelul Skoda Superb, cu o capacitate anuală maximă de producţie de 300.000 de vehicule.

România, Bulgaria şi Serbia speră acum ca VW să se întoarcă la lista anterioară de locaţii pentru fabrică, care includea aceste state balcanice şi Africa de Nord.

Potrivit surselor Automobilwoche, VW a decis deja să mute producţia anumitor SUV-uri Skoda Karoq în Bratislava. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite