Veste bună de la CFR Călători: numai în seara aceasta va circula un tren special suplimentar de pe litoral spre Bucureşti

Veste bună de la CFR Călători: numai în seara aceasta va circula un tren special suplimentar de pe litoral spre Bucureşti

Trenul special va pleca din Constanţa la ora 19.30

CFR Călători informează că doar astăzi – duminică, 18 august – pentru preluarea fluxulului de călători dinspre litoral va fi introdus suplimentar în circulaţie trenul Interregio (IR) 12892 Mangalia (pl. 17.48) – Constanţa  (sos. 19.15 / pl. 19.30) – Bucureşti Nord (sos. 22.20).

Ştiri pe aceeaşi temă

Un alt tren, de data aceasta „de linie“, este IR 1821, care va pleca de la Mangalia la ora 18.35, apoi la ora 20.15 va pleca din Constanţa şi va ajunge la Bucureşti Nord la ora 23.19.

Înainte de efectuarea călătoriei, CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru a evita taxarea suplimentară în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să contacteze CFR Călători la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului din staţii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările