Vestas, cel mai mare producător de turbine eoliene din lume, şi-a deschis birou în România

Piaţa eoliană românească are  cel mai mare potenţial de creştere pe termen scurt şi mediu din Europa Centrală şi de Est şi poate atinge 14.000 MW în 3-5 ani, a declarat astăzi Hans Rieks, vicepreşedintele Vestas Central Europe, la deschiderea biroului din România al celui mare producător de turbine eoliene din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până acum, compania daneză Vestas a semnat contracte pentru livrarea în România de turbine cu o capacitate totală de 450 MW, care sunt planificate să fie instalate în acest an.

Până la 30 iunie 2010, erau ridicate în România 22 de turbine Vestas, de 44 MW în total. Deşi nu au prezentat cifre concrete, reprezentanţii Vestas au spus că în ultimele şase luni numărul centralelor pe care le-au livrat a crescut foarte mult faţă de cele din prima jumătate din 2010.

Potrivit Asociaţiei Române a Energiei Eoliene, la finele anului trecut, în România erau instalate turbine eoliene de 457 de MW în total, faţă de doar 14 MW la sfârşitul anului 2009.

Oficialii Vestas au mai spus că, pe măsură ce piaţa se va dezvolta, vor lua în calcul creşterea afacerii din România, inclusiv pe partea de producţie de componente de turbine şi tehnologii pentru service.

La deschiderea oficială a reprezentanţei Vestas a participat ambasadorul Danemarcei la Bucureşti, Michael Sternberg, precum şi oficiali din cadrul ANRE, Asociaţiei Române a Energiei Eoliene şi bursei de energie OPCOM.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările