Vânzările de vacanţe pe litoralul românesc, mai mari cu 50-60%  faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
operatorii din turism de pe litoral se aşteaptă la un sezon cu un număr record de turişti
operatorii din turism de pe litoral se aşteaptă la un sezon cu un număr record de turişti

Vânzările de pachete de vacanţă pe liroralul românesc pentru sezonul estival 2016 sun mai mari cu 50-60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţine preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin.

Pe fondul tensiunilor din vestul Europei şi din ţările din jur, românii se orientează spre destinaţiile naţionale, iar Litoralul românesc se află în topul preferinţelor, ca fiind o destinaţie sigură. Mamaia-Navădari şi Vama Veche sunt în topul vânzărilor pentru staţiunile de pe litoralul românesc şi se anunţă o vară foarte ocupată, se arată într-un comunicat al Asociaţiei.

„Ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în Europa în general, favorizează în acest moment vânzările pentru litoralul românesc. S-au vândut, până în acest moment, cu 50-60% mai multe vacanţe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Românii se reorientează deja spre destinaţii turistice româneşti şi, în plus, prin campania noastră de promovare, pe care o intensificăm acum, atragem în continuare şi cu atât mai mult interes clar de pe pieţe externe pentru care acum prezentăm interes, ca alternativă pentru alte destinaţii“, a declarat Corina Martin.

Reprezentanţii Asociaţiei Litoral – Delta Dunării mai spun că plajele extinse din Mamaia şi Eforie Nord vor contribui şi ele la atragerea unui număr sporit de turişti în această vară. Pe Litoralul românesc se caută serviciile all inclusive şi se vând cel mai bine hotelurile şi locaţiile care oferă mai multe servicii şi la un nivel upgradat.

Mai mult, organizaţiile care promovează litoralul românesc vor prezenta şi o serie de evenimente create special pentru perioada estivală, astfel încât turiştii să aibă mai multe variante de distracţie.

„Va fi o nouă vară fierbinte, cu multe evenimente - muzicale, sportive, istorice, culturale şi pentru copii, pentru toate preferinţele şi categoriile de turişti. Se distinge Mamaia, prin campania sa Mamaia Style, cu multe competiţii europene şi mondiale, cu participarea unor nume celebre deja, cum ar fi Anatoli Karpov ( la Campionatul European Feminin de Şah) sau Prinţul Albert de Monaco ( la Campionatul Mondial de Bob pe rotile), cu festivaluri şi competitii gastronomice ( promovăm peştele şi fructele de mare de Marea Neagră!), cu evenimente muzicale, sportive, de teatru, dans, dar promovăm distracţia, tarifele competitive şi multe evenimente pe tot litoralul românesc“, a mai precizat Corina Martin.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite