Valentin Ionescu a fost revocat de la conducerea BVB pentru lipsa performanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Administraţie al BVB a decis joi revocare lui Valentin Ionescu din funcţia de director general al Bursei, pe motiv că acesta nu s-a implicat suficient şi nu a îndeplinit anumite criterii de performanţă.

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori (BVB) susţine, într-un comunicat, că instituţia condusă de acesta şi-a atins doar 10% din ţinta propusă

De asemenea, ei mai precizează că Ionescu nu a alocat timp pentru coordonarea resurselor BVB în vederea atingerii ţintelor planificate şi că le-a acordat acestora o importanţă redusă. Ei mai spun că riscurile operaţionale au crescut nejustificat ca urmare a implicării insuficiente.

Ei dau ca exemple oferta publică Petrom şi nesupravegherea intermediarilor implicaţi în operaţiunile cu unele dintre produsele structurate.
De altfel, în luna iulie, Ionescu fusese sancţionat cu "avertisment", membrii consiliului considerându-l responsabil pentru o listă de erori legate de oferta publică de acţiuni "Petrom" care a eşuat, ea fiind derulată între 11-22 iunie.

Totuşi, în septembrie, mandatul lui a fost prelungit cu şase lui. "Cu aceasta ocazie s-a solicitat domnului Valentin Ionescu un plan de redresare rapidă, plan care a fost întocmit neconcludent şi nu a convins Consiliul Bursei", se menţionează în comunicat.

Ionescu a fost numit director general al BVB în august 2010 şi a preluat funcţia o lună mai târziu de la Anca Dumitru, care în prezent este director general adjunct al Bursei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite