Vâlcov susţine că Petrom a ajuns în mâinile ruşilor: Pe surse, este posibil ca Gazprom să fie acţionar în OMV. N-avem certitudine, dar este o probabilitate mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Vâlcov FOTO Mediafax
Darius Vâlcov FOTO Mediafax

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, afirmă într-un interviu, citând informaţii „pe surse”, că este „o probabilitate mare” ca Petromul românesc să fi ajuns în mâinile ruşilor, deoarece este posibil ca Gazprom să fie acţionar în OMV. El a continuat atacurile asupra celor două mari companii care explorează gazul românesc din Marea Neagră.

„Piaţa de capital mondială şi informaţiile pe surse spun că este posibil ca Gazpromul să fie acţionar, prin intermediul altor societăţi, în OMV. Este o realitate”, a declarat Vâlcov, într-un interviu la DCNews. Întrebat de moderator dacă astfel am putea spune că Petromul românesc a ajuns în mâinile ruşilor, Vâlcov a spus că „n-avem o certitudine, dar este o probabilitate mare”.

De asemenea, Vâlcov a spus, potrivit  agenţiei Mediafax, că statul român nu mai acceptă „un şantaj” şi că nu este corect ca numai OMV să câştige din Legea offshore, acuzându-l şi pe preşedintele Klaus Iohannis că le ţine partea austriecilor. „Anul trecut, OMV a avut un profit de 2,6 miliarde de lei. Asemenea profituri numai pe partea de OMV. Trebuie discutate aceste lucruri şi nu se mai acceptă un şantaj la statul român. Doar statul austriac să câştige de fiecare dată? S-a putut o dată, acum nu se mai poate”, a spus Vâlcov.

Consilierul premierului a mai lansat un atac şi la cealaltă mare companie care exploatează gaze din Marea Neagră alături de OMV Petrom, ExxonMobil, declarându-se nemulţumit că această companie are baza în Bahamas. „Exxon are baza în Bahamas şi noi nu putem verifica acolo, pentru că nu avem schimb de informaţii cu Bahamas”.

Vâlcov a mai spus că a participat la două întâlniri cu „cei care vor să exploateze în Marea Neagră” şi a făcut două propuneri. „La discuţiile purtate cu acestea le-am spus aşa: în toate celelalte ţări, când faci afaceri, toţi trebuie să iasă în situaţie de win-win - şi statul, dar şi dumneavoastră, pentru că riscaţi şi faceţi o investiţie care vă va aduce şi bani şi este normal ca un risc mai mare să vă aducă venituri mai mari. În celelalte state ale lumii, între 40% şi 50% din venituri rămân statului, iar între 50% şi 60% rămân partenerului privat. Ţinând cont că nu vorbim de o sumă foarte mare, dar pentru România este o sumă mare (peste 100 de miliarde de euro), dar vorbim de investiţii de 2,5 miliarde de euro. Şi trebuie să luăm de bun ce zic companiile, pentru că de exemplu companii precum Exxon are baza în Bahamas şi noi nu putem verifica acolo, pentru că nu avem schimb de informaţii cu Bahamas. Haideţi să stabilim un nivel de 25, dar lăsăm legile în vigoare”, a mai menţionat Vâlcov.

Potrivit consilierului de stat, „dacă taxele şi tot ce trebuie să plătiţi statului român depăşesc 25%, noi ne oprim acolo. Adică orice s-ar întâmpla să nu depăşiţi 25% faţă de alte ţări cu 40% mi s-a părut o ofertă bună. A fost refuzată. S-a mers pe ideea că trebuie să se plătească redevenţa actuală, adică între 3 şi 3,5%. Actuala redevenţă sună bine public, 13,5%, dar dacă ne întoarcem în 2001-2017, OMV-ul a plătit o redevenţă de 5,5%. Ei, atunci degeaba aruncăm acest 13,5% în faţă şi spunem că noi suntem mulţumiţi, dar dacă se poate să plătim deloc şi ne luăm noi riscurile, iar statul român să fie fericit că poate tranzităm pe aici doar gazele - ei, nu se poate aşa. Trebuie să rămână măcar 50% pe piaţa din România - asta a fost propunerea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea”

„Iar dacă ne întoarcem, recent, pe 8 ianuarie, CEO-ul de la OMV are o întâlnire cu Iohannis. Nu ştiu ce au discutat, pentru că dl Iohannis nu face publice astfel de date. În iulie, Parlamentul adoptă legea şi pune acei 6,3 miliarde capac şi cei 50% din tranzacţionare să rămână în România. Apoi, în august, preşedintele respinge. Ieri un austriac vine şi spune că sunt probleme mari în România. Păi, sunt: România nu va mai vinde gazul pe gratis!”, a mai spus Darius Vâlcov.

Cine sunt acţionarii OMV

Structura acţionariatului OMV începând cu 31 martie 2018:

- ÖBIB (Österreichische Bundes - und Industriebeteiligungen GmbH, holding de stat austriac): 31,5%

- IPIC (International Petroleum Investment Company, Abu Dhabi): 24,9%

- Acţiuni proprii: 0,2%

- Acţiuni dispersate: 43,4%

Acţiunile OMV sunt tranzacţionate pe bursa de la Viena din data de 3 decembrie 1987.

Structura acţionariatului OMV Petrom:

- OMV Aktiengesellschaft: 51,0105%

- Statul român: 20,6389%

- Fondul Proprietatea SA: 9,9985%

- Persoane Fizice şi Juridice: 18,3521%

OMV Petrom este listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Citeşte şi: OMV reacţionează după ce Darius Vâlcov a acuzat compania de înţelegeri cu preşedintele Iohannis pe legea offshore

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite