Pe masa deputaţilor de la Comisia de Industrii şi Servicii de la Camera Deputaţilor se află în dezbatere un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Interesant este că între Comisia de Industrii şi Servicii şi Ministerul Energiei sunt nişte mici diferenţe de opinie. Dacă Doru Vişan, secretarul de stat de la minister, spune că regenerabilele pot supravieţui pe piaţă şi fără subvenţii, graţie tehnologiei care şi-a atins masa critică, cei de la Comisie insistă pe o nouă schemă de sprijin.

Demersul iniţiatorilor are la bază două ipoteze discutabile, strâns legate între ele. Argumentele pornesc, că tot este la modă, de la o „eroare materială” în interpretarea cutumelor europene. Prima ipoteză: România şi-ar fi asumat obligaţia de a creşte ponderea energiei verzi de la 24% la 35% până în 2030, ceea ce este fals. A doua ipoteză: pentru că suntem forţaţi să facem acest lucru – ceea ce, repet, este fals! -, propunerea Comisiei de Industrii şi Servicii este de a acorda o nouă schemă de sprijin pentru jucătorii de pe piaţa energiei electrice din surse regenerabile.

Efectele acestei legi ar putea fi creşterea preţului în factura consumatorului final şi lăsarea în incertitudine a micilor producători.

Promovarea energiei verzi s-a făcut cu banii consumatorilor

România a fost  una dintre cele mai generoase ţări din Uniunea Europeană atunci când a venit vorba despre sprijinirea sectorului energiei regenerabile. În 2016, valoarea investiţiilor depăşea 4 miliarde de euro. Dar, în mod ciudat, acest lucru nu s-a regăsit în factura consumatorilor. Potrivit unei informări oficiale a Ministerului Energiei, impactul schemei de sprijin aprobate în 2008 (şi modificată în 2010) pentru energia verde în facturile românilor a fost de 19 miliarde de euro. De ce? Pentru că o mare parte din bani s-au dus spre importul de echipamente, iar investiţiile s-au făcut la cele mai ridicate costuri cu tehnologia.

În plus, din rapoartele ANRE întocmite în perioada când schema de sprijin funcţiona, reiese faptul că acea cotă de energie verde depăşea cu mult ţinta de 24%, în mulţi ani fiind peste 40%! Mai pe româneşte, cantitatea de energie produsă şi vândută consumatorilor şi care era subvenţionată era mai mare decât ar fi trebuit să fie în mod normal afectându-i, în acest caz, pe clienţi!

Acum, se promovează ideea că România ar trebui să onoreze o ţintă de 35% pentru anul 2030. Discuţiile care se poartă în acest moment sunt pentru exerciţiul bugetar 2020-2026. Într-adevăr, Parlamentul European a propus la începutul anului acest obiectiv de 35%, dar Comisia Europeană a propus 25% iar Consiliul UE 27%. Cele trei părţi vor negocia şi, teoretic, vor lua o decizie spre finele lunii iunie.  

Energia verde rămâne terenul marilor jucători

Prima schemă de sprijin pentru regenerabile a fost promovată în 2008 şi reactualizată în anul 2010. Ea a fost parţial oprită în 2013 urmând ca, începănd cu anul 2017, statul să restituie diferenţa de certificate verzi. Acest lucru s-a făcut prin OUG 24/2017 care a încercat să repare câteva anomalii care s-au produs la vremea aceea pe această piaţă.

Într-o primă instanţă, s-a elaborat un mecanism prin care se acorda înapoi ajutorul suspendat în anul 2013, în timpul guvernării Ponta. Furnizorii nu au fost chiar fericiţi, întrucât se aşteptau la o schemă de sprijin foarte prietenoasă, similară celor din 2008 şi 2010.

Într-o piaţă dominată de CEZ, Enel şi ENGIE, furnizorilor mici le-a fost aproape imposibil să reziste. Ei trebuiau să le vândă celor mari atât energie cât şi certificate verzi în condiţiile în care aceste companii funcţionează integrat, fiind atât producători cât şi furnizori. Pentru ca furnizorii mici să aibă o şansă, prin OUG24 s-a instituit o piaţă de tranzacţionare unde să fie puse la vânzare certificate verzi fără a se şti cine le vinde. Acest rol l-a preluat OPCOM-ul, operatorul statului. Dar responsabilii de la OPCOM au cerut un răgaz de 6 luni pentru a pune la punct platforma de tranzacţionare iar marii jucători au profitat de acest lucru şi au încheiat contracte pe zeci de ani înainte ca piaţa să intre în funcţiune. Evident, furnizorii mici au rămas pe dinafară.   

ANRE, în baza OUG24, stabileşte prin ordin cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi estimată pentru anul următor, ţinând cont de cantitatea statică de certificate verzi şi de consumul final de energie electrică estimat pentru anul următor, fără a depăşi impactul mediu în factura consumatorului final de 11,1 euro/MWh.

În proiectul de lege iniţiat de PSD şi care doreşte să modifice OUG24 se specifică faptul că impactul mediu anual estimat în factura consumatorului final să fie de 12,5 euro/MWh în anul 2019, 13 euro/MWh în anii 2020-2021 şi 14,5 euro/MWh începând cu anul 2022. Dacă vrei să calculezi ca să afli exact cu cât îţi va creşte, de fapt, factura, acest lucru este absolut imposibil. De ce? Suma menţionată se raportează la o cotă de energie regenerabilă impusă furnizorului de la caz la caz de către ANRE.

Un alt avantaj conferit producătorilor prin acest proiect de lege este posibilitatea de a opta fie pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verz, fie pentru o schemă de ajutor de stat care va fi elaborată, ulterior, de Ministerul Energiei. Orice schemă ar trebui să respecte plafoanele de mai sus, de 12,5 euro, 13 euro şi 14,5 euro însă, în proiectul de lege, nu este specificat acest lucru.

În teorie, vei putea comercializa surplusul de energie electrică din surse regenerabile

În propunerea legislativă de la Comisia de Industrii şi Servicii şi-a făcut loc şi definiţia prosumatorului, adică acel client final care deţine instalaţii de producere a energiei electrice, dar a cărui activitate principală nu este producerea de energie. Aşadar, un client care consumă dar care are şi capacităţi de stocare poate să vândă, teoretic, energia electrică din surse regenerabile produsă în clădiriea în care locuieşte.

În principiu, ideea de a defini acest tip de consumator care, totodată, produce şi energie, nu este deloc rea! Într-un raport al celor de la CE Delft se arată că, până în anul 2050, peste jumătate din locuitorii Europei vor ajunge să-şi producă singuri energia electrică necesară consumului propriu! Cei de la CE Delft scriu că România are la acest capitol un potenţial de 50Twh, ceea ce ne plasează între primele zece ţări din Europa!

Deocamdată, prosumatorul nu poate comercializa surplusul de energie produsă ca persoană fizică. OUG24 permite acest lucru, dar cadrul legal în vigoare în domeniul fiscal permite facturarea energiei electrice doar de către persoanele fizice autorizate (PFA) sau persoanele fizice titulare ale unei întreprinderi individuale.

Conform iniţiativei legislative, Ministerul Finanţelor va elabora şi va supune spre aprobarea Guvernului cadrul legal pentru acordarea de facilităţi fiscale acordate persoanelor fizice care comercializează surplusul de energie electrică, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dacă barierele birocratice vor fi depăşite, este interesant cum se vor rezolva impedimentele tehnologice!? Dau un exemplu: în casa fiecărui om vor trebui să existe nişte sisteme de monitorizare a consumului de energie electrică super-performante. Pe cheltuiala cui se montează? A distribuitorului, sau a consumatorului, care devine prosumator?

Care va fi, însă, rolul autorităţilor locale? Vor sprijini ele proiectele colective de a crea o reţea de distribuţie şi de stocare a energiei care s-ar putea dovedi mai eficientă decât în cazul marilor companii de utilităţi?

De ce se dau certificate verzi doar pentru electricitate?

Acea ţintă de 24% pentru energia regenerabilă nu înseamnă numai electricitate, ci ar fi trebuit să acopere şi alte domenii, precum agricultura, transporturile sau încălzirea şi răcirea locuinţelor.

Exemple sunt destule. Nu există nicio schemă de sprijin cu certificate verzi pentru energia electrică produsă din combustibili care provin din deşeuri industriale. Se mai puteau acorda certificate verzi pentru a decarboniza sistemul de transport public.

În loc să ne plimbăm cu oaia, i-am fi putut ajuta pe cei din sectorul agricol cu certificate verzi, pentru energia electrică produsă în centrale care să fie folosită pentru încălzirea serelor sau a animalelor. Există până şi fonduri europene, de exemplu, pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi producerea de biogaz, care să fie folosit în agricultură! În Germania se folosesc în agricultură până şi centralele pe rumeguş sau pe pelete. Tot energie verde este şi asta!

Dar, în România, cineva a descoperit un adevărat Canaan în care, cu ajutorul unor legi făcute pe jumătate, se pot face bani uşor pe seama consumatorului. La final, când vine nota de plată, vedem că trăim într-o ţară care este sancţionată pentru depăşirea normelor de poluare în timp ce parlamentarii ne flutură pe sub nas că am depăşit ţintele la energia regenerabilă şi ne trezim că plătim nejustificat de mult la facturile pentru utilităţi din cauza mofturilor unor politicieni.