Uniunea Europeană a suspendat plăţile pentru Programul de Mediu din cauza suspiciunilor privind lucrările împotriva inundaţiilor şi asistenţa tehnică

Uniunea Europeană a suspendat plăţile pentru Programul de Mediu din cauza suspiciunilor privind lucrările împotriva inundaţiilor şi asistenţa tehnică

Banii cheltuiţi pentru lucrările de prevenire a inundaţiilor sunt principala problemă raportată

Comisia Europeană a suspendat rambursările pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, după ce un audit desfăşurat la finele anului trecut a constatat nereguli cu privire la cheltuirea de fonduri pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi asistenţă tehnică, potrivit Digi24.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

După încheierea auditului din ianuarie 2015, oficialii europeni au decis întreruperea plăţilor către România.
Verificările au continuat şi s-au extins în privinţa procedurilor de achiziţie şi derulării contractelor. Experţii aveau suspiciuni că banii au fost atribuiţi ilegal de unele autorităţi.
 
Potrivit sursei citate, topul primilor 20 de contractori din punct de vedere al sumelor de bani, arată legături cu lumea politică.
 
Printre câştigători se află şi firma lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, dar şi Teamnet International – companie care a făcut parte până în anul 2011 din grupul Asesoft, controlat de către deputatul Sebastian Ghiţă.
 
Citiţi mai departe continuarea pe www.digi24.ro.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările