Prea săraci chiar şi pentru o energie ieftină. Românii plătesc energia electrică peste media din Uniunea Europeană, raportat la puterea de cumpărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul energiei electrice pentru populaţie a urcat cu 4,4% în România în a doua jumătate a anului trecut, la 10,8 euro pe 100 kWh, unul dintre cele mai mici tarife din Uniunea Europeană (UE), după Bulgaria, potrivit datelor Eurostat.

Totuşi, tariful rezultat după ajustarea pentru puterea de cumpărare este dublu, de 21,6 euro pe 100 kWh, şi depăşeşte media Uniunii Europene (UE). Preţurile la energie electrică pentru populaţie au crescut cu 6,6% în UE în a doua jumătate a anului trecut raportat la perioada corespunzătoare din 2011, până la 19,7 euro pe 100 kWh. 

Cele mai scăzute preţuri ale energiei consumate de populaţie au fost înregistrate în Bulgaria (9,6 euro pe 100 kWh), România (10,8 euro) şi Estonia (11,2 euro), la polul opus situându-se Danemarca (29,7 euro), Cipru (29,1 euro) şi Germania (26,8 euro).

Exprimate la paritatea puterii de cumpărare însă, cele mai scăzute preţuri la energie electrică au fost înregistrate în Finlanda, Franţa, Luxemburg şi Suedia, iar cele mai ridicate în Cipru, Germania, Polonia, Portugalia şi Ungaria.

Românii şi bulgarii plătesc cu 50% mai mult pentru energia electrică decât europenii din alte ţări UE, a declarat, la Bucharest Forum/Energy, Tudor Constantinescu, Consilier Principal în cadrul DG Energy – Direcţia Generală pentru Energie a Comisiei Europene. „Noi şi bulgarii plătim cel mai mult din cauză că sursele şi furnizorii de energie nu s-au diversificat suficient. Pentru a ne ameliora costurile, este esenţial ca gazele şi energia verde să dobândească o cotă semnificativă în mixul energetic al ţării“, a spus oficialul european. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite