Ungureanu a vrut capul şefului ANRE, însă până la finalul şedinţei de guvern l-a iertat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut lui Dan Iulius Plaveti demisia de la conducerea ANRE, pentru întârzierea cu care a prezentat Guvernului legea privind energia şi calendarul de liberalizare a preţurilor.

CITEŞTE MAI MULT:

Transelectrica şi Transgaz nu vor mai fi controlate de Ministerul Economiei

La final l-a iertat însă, după ce acesta i-a explicat că a trebuit să poarte noi negocieri cu UE.

Demisia i-a fost cerută la începutul şedinţei de vineri a Guvernului, dedicată problemei sectorului energetic, au declarat surse oficiale citate de Mediafax.

"Au fost probleme de calendar, iar şeful Guvernului a întrebat cine este responsabil, Plaveti asumându-şi întârzierile. Premierul i-a spus că este nemulţumit de întârzierea cu care a prezentat Guvernului proiectul de lege privind sectorul energetic şi calendarul de liberalizare a preţurilor reglementate şi că nu este posibil să aştepte ultima zi înaintea declanşării de către Comisia Europeană a procedurii de infringement la adresa României. El i-a spus că, în aceste condiţii, ar trebui să demisioneze de la conducerea ANRE", au relatat sursele citate.

Potrivit acestora, Plaveti i-a spus premierului că, dacă aceasta este concluzia sa şi a Guvernului, demisionează de la conducerea ANRE, dar că doreşte mai întâi să prezinte exact situaţia elaborării acestui proiect de lege.

Şeful ANRE a explicat astfel că legea ar fi trebuit aprobată în mod normal până la 11 martie 2011, dar că a fost necesar să fie purtate noi discuţii cu oficialii CE, care nu au agreat forma proiectului de la acel moment şi au cerut îmbunătăţirea documentului.

Plaveti a arătat astfel că negocieri importante au avut loc chiar în ultimele luni, ceea ce a generat întârzieri în finalizarea proiectului de lege.

"În urma acestor explicaţii, s-a ajuns la concluzia că nu este vina conducerii ANRE pentru întârziere, iar premierul a renunţat la cererea de demisie. Practic, concluzia a fost că întârzierile au fost reglate şi nu au afectat activitatea ANRE", au mai arătat sursele.

Proiectul de lege privind energia electrică şi organizarea și funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei a fost aprobat, vineri, de Guvern şi transmis Parlamentului spre dezbatere în procedură de urgenţă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite