Unde găseşti cei mai ieftini carburanţi. Consiliul Concurenţei a lansat aplicaţia „Monitorul preţurilor carburanţilor”. Cum funcţionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurenţei a lansat luni aplicaţia „Monitorul preţurilor carburanţilor”, cu ajutorul căreia consumatorii pot afla care sunt benzinăriile cele mai apropiate şi pot vedea dacă le convine sau nu preţul afişat.

„Monitorul Preţurilor carburanţilor auto urmăreşte, pe de o parte stimularea concurenţei între companiile de distribuţie a carburanţilor auto şi , pe de o parte, asigurarea posibilităţii consumatorului de a alege carburanţii cu cel mai bun raport calitate-preţ. Pentru atingerea acestui deziderat, prin proiectul Monitorul Preţurilor este creată o bază de date care conţine principalele companii care comercializează carburanţi, amplasarea geografică a benzinăriilor deţinute de fiecare, tipurile de carburanţi (benzină, motorină şi GPL) comercializate în fiecare benzinărie, preţurile la pompă practicate”, precizează autoritatea de concurenţă.

Portalul Monitorul Preţurilor şi aplicaţiile mobile funcţionează la nivel naţional în scopul transparentizării preţurilor carburanţilor comercializaţi în România, şi anume: benzină (standard şi premium), motorină (standard şi premium) şi GPL. De asemenea, Monitorul Preţurilor permite localizarea staţiilor de carburanţi auto care permit încărcarea electrică.

În plus, Monitorul Preţurilor conţine informaţii privind serviciile disponibile în staţiile de alimentare cu carburanţi auto şi permite filtrarea acestora după disponibilitatea celor mai importante servicii.

CUM FUNCŢIONEAZĂ

Se accesează pagina www.monitorulpreturilor.info şi se selectează „Carburanţi auto”.

0 monitor

Aplicaţia va localiza zona în care se află persoana care accesează platforma.

Se selectează tipul de carburant: benzină standard, benzină premium, motorină standard, motorină premium, GPL sau încărcare electrică.

Imagine indisponibilă

Aplicaţia va afişa mai multe filtre de căutare:

Distanţa în jurul locaţiei curente (locul în care se află persoana care a accesat platforma)

În jurul unei locaţii selectate

Într-o localitate

Pe un traseu selectat

2 monitor

Aplicaţia va afişa, conform criteriilor selectate, o toate staţiile de comercializare, distanţa până la fiecare dintre ele şi preţul (lei/l)

Aplicaţia mai oferă posibilitatea de căutare în funcţie de:

Serviciile oferite de staţia de comercializare a carburanţilor

3

Reţeaua de comercializare preferată

4
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite