
Turoperatorul Paralela 45 reia progresiv activitatea, începând din 15 mai, cu un număr mărit de consultanţi, pentru vânzare online în special, dar şi offline, în agenţiile din principalele oraşe, care vor fi deschise conform normelor de funcţionare.
În sprijinul
turiştilor, termenele scadente precizate în contractele încheiate pentru
vacanţele care au încă plecări incerte se măresc cu până la 21 de zile înainte
de plecare.
Turoperatorul
recomandă turiştilor, în continuare, reprogramarea vacanţei, şi nu anularea,
fiecare cerere fiind tratată cu maximă responsabilitate.
De vineri se pot
rezerva bilete de avion pe cursele operate, se prelucrează solicitările
corporate, se vând vacanţe în zonele balneo, dar şi la munte şi pe litoral,
unde turoperatorul oferă şi variante de cazare în apartamente şi vile. Paralela
45 este pregătită să reia şi destinaţiile externe, acolo unde turismul extern
primeşte undă verde, în prima fază fiind vorba despre Grecia, Bulgaria,
Croaţia, Cipru şi Turcia.
„Din ce în ce mai
multe ţări îşi propun, şi chiar fac paşi concreţi pentru reînceperea activităţilor turistice, cu
respectarea unor norme sanitare de siguranţă, cu care, de altfel, începem să ne
obişnuim. Vacanţele fac parte din experienţa noastră de viaţă şi nu putem
renunţa la ele. Cum nu putem să stăm la infinit izolaţi. Luăm toate măsurile
care se impun şi dăm startul unor călătorii în noile condiţii de viaţă din
2020”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.
În aşteptarea tuturor
clarificărilor, a anunţurilor oficiale şi a normelor de călătorie pe care
autorităţile tuturor statelor urmează să le anunţe în cel mai scurt timp,
turoperatorul ia următoarele măsuri în sprijinul turiştilor, valabile pentru
servicii externe:
- În cazul plecărilor cuprinse în intervalul 1 iunie – 12 iulie:
-
Amânarea
scadenţelor restante de plată ale turiştilor cu până la 21 de zile înainte de
plecare
-
Reprogramarea
pachetelor pe curse charter, circuite şi cazări individuale, la cerere, pe
oricare altă plecare din sezonul 2020, fără perceperea unei taxe de
reprogramare, dar respectând condiţiile impuse de furnizori, pe lângă care se
fac demersuri pentru obţinerea unor
preţuri competitive
-
Cazurile
de anulare voluntară se rezolvă punctual, cu respectarea condiţiilor
contractuale
- Cazurile de anulare din partea furnizorilor vor fi anunţate cel mai târziu cu 21 de zile înainte de plecare
- Plecări programate după data de 12 iulie:
-
Amânarea
scadenţelor până la 22 mai
-
Reprogramările,
la cerere, depind exclusiv de flexibilitatea partenerilor străini, fiind
tratate punctual, pentru găsirea celei mai bune soluţii pentru clienţi
Anulările voluntare se
supun condiţiilor contractuale şi nu sunt recomandate
Pentru toate aceste
situaţii, consultanţii Paralela 45 menţin comunicarea cu turiştii, prin email
şi telefonic, la numărul 021-9129, mulţumind fiecăruia pentru încredere, răbdare şi
înţelegere.
„Ca turoperator cu o
experienţă de 30 de ani, pe care am dobândit-o organizând călătorii la
standarde ridicate pentru clienţii noştri, din respect pentru ei, am făcut şi
facem demersuri pentru protejarea vacanţelor lor. Mulţumesc consultanţilor
Paralela 45 care s-au implicat 100% în această perioadă pentru a răspunde
doleanţelor turiştilor, în condiţii deosebit de grele.
Din păcate, nu avem
sprijinul autorităţilor române în această perioadă. Asistăm la o nepăsare faţă
de domeniul agenţiilor de turism, care realizează 80% din traficul de turişti,
al angajaţilor din acest domeniu. În acest tablou nefast, relaţia dintre turist
şi agentul lui de turism este esenţială, îi respectăm, le mulţumim pentru
încredere şi vrem să mergem mai departe împreună”, declară CEO Paralela 45.
Agenţia de turism
Paralela 45, una dintre primele trei agenţii private din România, a împlinit
anul acesta 30 de ani de activitate.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: