Una dintre cele mai închise ţări din lume îşi deschide porţile pentru turiştii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sit arheologic Madain Saleh Arabia Saudita FOTO AFP

Arabia Saudită şi-a deschis vineri porţile pentru turişti din întreaga lume, printre care şi români, în cadrul unui proiect ambiţios de introducere a vizelor turistice online pentru 49 de ţări, printre care se află şi România. Anunţul a fost făcut de ambasadorul Regatului Arabiei Saudite la Bucureşti, Excelenţa Sa Abdulaziz Mohammed Al Aifan, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Este o zi importantă pentru Arabia Saudită şi ne bucurăm să împărtăşim această zi cu cetăţenii români, care vor putea merge oricând să viziteze Arabia Saudită, accesând sistemul online de vize turistice. Deschiderea Arabiei Saudite către turism face parte din implementarea Viziunii 2030, care caută diversificarea economiei ţării şi reducerea dependenţei de petrol. Până în 2030, obiectivul urmărit este ca turismul să contribuie cu peste 10 la sută la Produsul Intern Brut al ţării, faţă de 3 la sută în prezent. Este un obiectiv ambiţios pe care sunt convins că îl vom atinge, iar în 2030 vom avea peste 100 de milioane de vizitatori, atrăgând în paralel investiţii şi noi locuri de muncă”, a declarat Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, Excelenţa Sa Abdulaziz Mohammed Al Aifan.

Turiştii români dornici să descopere locuri noi, unice în lume, se vor putea bucura de cele cinci situri incluse în Patrimoniul UNESCO: Madain Saleh in Al Ula, cel mai mare sit conservat al Civilizaţiei Nabateene, Cartierul Al Turaif din Ad Diriyah, prima capitală a Statului Saudit, Jeddah, oraşul istoric, poarta către Mecca, caracterizată prin arhitectură tradiţională unică, Arta în piatră din regiunea Hail, unde sunt inscripţii vechi, cu figuri de oameni şi animale ce datează de peste 10 000 de ani,  precum şi Oaza Al Asha, cea mai mare oază din lume.

Sit arheologic Madain Saleh Arabia Saudita FOTO AFP

Situl arheologic Madain Saleh Arabia Saudita FOTO AFP

De asemenea, coasta Mării Roşii şi deşertul Rub Al Khali, cu nisipurile sale mişcătoare, reprezintă atracţii pentru turiştii dornici de experienţe deosebite.

Imagine indisponibilă

Toate aceste obiective turistice speciale aşteaptă vizitatori din întreaga lume, care acum pot ajunge foarte uşor să exploreze aceste comori deosebite ale Arabiei Saudite.

”Vă invităm să vizitaţi Arabia Saudită şi să vă bucuraţi de ospitalitatea noastră. Vă asigur că veţi pleca cu inima încărcată de bucurie şi cu multe comori culturale în suflet”, a declarat Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, Excelenţa Sa Abdulaziz Mohammed Al Aifan. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite