Un secretar de stat la Ministerul Economiei, provizoriu la conducerea Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rodin Traicu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), a fost numit administrator provizoriu în Consiliul de Administraţie al combinatului Oltchim (OLT) şi a preluat funcţia de preşedinte al CA.

"Consiliul de Administraţie a luat act de demisia prezentată de domnul Nicolae Rotileanu şi a numit ca administrator provizoriu, până la desemnarea noilor administratori de către Adunarea Generală a Acţionarilor, în condiţiile prevăzute de OUG n.r. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, pe Rodin Traicu - secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. În şedinţa din data de 27.07.2012 administratorii l-au ales pe Rodin Traicu pentru funcţia de preşedinte al CA al Oltchim", se arată într-un comunicat transmis, luni, de Oltchim Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Rotileanu a fost numit administrator provizoriu la Oltchim pe 21 iunie, odată cu numirea altui administrator temporar, Mihai-Radu Şaptefraţi. Atunci, ei i-au înlocuit pe Karoly Borbely şi Adrian-Cătălin Bulboacă. Borbely era preşedintele CA al Oltchim.

Torileanu, fost consilier de stat al premierului Călin Popescu Tăriceanu, a fost numit la finele lunii mai în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, unde l-a înlocuit pe Karoly Borbely. El a mai făcut parte din Consiliile de Administraţie la Loteria Română, Hidroelectica, Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" şi Fondul Proprietatea.

Oltchim se numără printre primele companii de stat pentru care Guvernul a anunţat că va avea management privat.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite