Un milion de români ar putea intra în şomaj tehnic. Tot ce trebuie să ştiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii Ford vor intra în şomaj tehnic timp de două săptămâni

Guvernul a simplificat procedura pentru şomaj tehnic, în contextul în care se aşteaptă ca circa un milion de români să fie afectaţi doar pe perioada stării de urgenţă.

Autorităţile au făcut un scenariu conform căruia un milion de persoane ar urma să fie trimise în şomaj tehnic, în perioada stării de urgenţă decretate de autorităţi, situaţie în care efortul bugetar pentru acoperirea indemnizaţiilor acestora va fi de patru miliarde de lei, a anunţat ministrul Muncii, Violeta Alexandru. „Noi am pregătit un scenariu care merge până la un milion de contracte şi impactul bugetar comunicat de Finanţe este de patru miliarde de lei, dar vom avea în vedere evaluări periodice, în funcţie de numărul de solicitări pe care le primim”, a afirmat ministrul Muncii sâmbătă, la Digi 24. Aceasta a precizat că scenariul are în vedere perioada stării de urgenţă care a fost decretată luna aceasta. Banii vor fi asiguraţi de Ministerul Finanţelor, iar guvernul ia în calcul să facă demersuri, prin Ministerul Fondurilor Europene, pentru recuperarea unei părţi din această sumă din bani europeni.

Procedură simplificată

Guvernul a simplificat procedura pentru şomajul tehnic, astfel că Certificatul de situaţie de urgenţă (CSU) a fost eliminat din procedura de subvenţionare de către stat a indemnizaţiilor de şomaj tehnic pentru firmele închise de autorităţi ca urmare a pandemiei de coronavirus COVID-19.

Totodată, Guvernul a eliminat o prevedere care arăta că angajatorii pot beneficia de plata de la stat a indemnizaţiei de şomaj tehnic dacă le scad încasările cu 25% în luna martie faţă de media lunilor ianuarie – februarie. De asemenea, a fost eliminată restricţia privind numărul de angajaţi pentru care se solicită această indemnizaţie, care era limitat la 75% dintre angajaţi.

Începând cu luna aprilie, angajatorii vor putea transmite prin e-mail, la agenţia teritorială de muncă din zona lor, o cerere, o declaraţie pe propria răspundere şi o listă cu salariaţii aflaţi în şomaj tehnic. Solicitarea va fi făcută pentru indemnizaţiile de şomaj tehnic aferente perioadei 16-31 martie 2020, adică perioada din luna martie în care este decretată stare de urgenţă, scrie avocatnet.ro.

Subvenţii plătite de stat

Indemnizaţiile de şomaj tehnic pentru luna martie vor fi plătite de angajatori cu bani de la stat. Nu se pune problema ca angajatorii să plătească sumele pentru cei trimişi în şomaj şi să aştepte recuperarea banilor de la Guvern. „Eu îmi doresc să nu se întâmple acest lucru şi nu văd de ce s-ar întâmpla din moment ce noi a subliniat foarte clar că nu este o procedură de rambursare de bani, adică dânşii înaintează fondurile şi Guvernul le plăteşte ulterior, ci Guvernul va plăti sumele din care dânşii vor face, în termen de trei zile, plăţile către angajaţi”, a afirmat ministrul Muncii Violeta Alexandru.

Banii de la stat vor veni în maximum 15 zile de la depunerea documentaţiei, urmând ca în trei zile de la primire salariaţii să intre în posesia indemnizaţiilor nete.

Ce indemnizaţii vor primi angajaţii

Indemnizaţia de şomaj tehnic este de 75% din salariul de bază al angajatului, însă statul va acoperi cel mult 75% din câştigul salarial mediu brut pe ţară. Angajaţii pot primi 75% din salariul din cartea de muncă, dar numai dacă firmele doresc şi pot să acopere diferenţa.

Liber profesioniştii, respectiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi alte categorii de profesionişti, profesii liberale, vor trebui să depună individual documentele la structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Intervenţii Sociale din cadrul Ministerului Muncii.

Liber profesioniştii afectaţi de criza COVID-19 vor primi de la stat o indemnizaţie fixă de 75% din salariul mediu brut pe economie.

Reamintim că pe anul 2020 câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei. Astfel, indemnizaţia acoperită de stat nu poate depăşi 4.071 de lei brut, adică 2.381 de lei net (în anul 2020) pentru angajaţii trimişi în şomaj tehnic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite