Trei ani de la cel mai răsunător faliment din istorie. Au greşit Isărescu şi guvernanţii prognoza?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Falimentul Lehman Brothers a declanşat criza
Falimentul Lehman Brothers a declanşat criza

În urmă cu trei ani, în 15 septembrie 2008, falimentul uneia dintre cele mai mari bănci din lume, Lehman Brothers, a provocat declanşarea crizei economice mondiale.

La acel moment,  toamna lui 2008, economiştii şi autorităţile din România trăiau încă un vis frumos. Visul avea să se sfârşească tragic în 2009, scrie Wall-Street.ro într-o amplă analiză.

2008 a fost unul bun pentru economia României şi plin de speranţe pentru politicieni şi economişti deopotrivă, în contextul în care creşterea economică a fost de peste 7%.

Data de 15 septembrie avea să rămână în istorie, din cauza falimentului băncii de investiţii Lehman Brothers. În pofida turbulenţelor de pe bursele internaţionale, dar şi a panicii din piaţa de capital locală, nu era nimeni care să prevadă duşul rece la care avea să fie supusă economia României în 2009.

Ministrul de Finanţe de atunci, Varujan Vosganian,  afirmă că “nimeni nu şi-ar fi imaginat că în 2009 va fi recesiune”.

În toamna lui 2008, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estima un avans al PIB-ului de 6% în 2009. Totodată, Comisia Europeană recunoştea că economia României este supraîncălzită, dar nu lua în calcul o aterizare brutală.

Isărescu şi creşterea economică

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu vorbea, în noiembrie 2008, de o creştere economică de 3% şi 6%, "depinzand foarte mult de cât de înţeleaptă va fi componenta politică şi cât de corect va fi diagnosticul".

Deşi agenţiile de rating au plasat România pe lista neagră,  optimismul guvernatorului Mugur Isărescu a rezistat şi în martie 2009, când Fondul Monetar International (FMI) şi-a revizuit în scădere prognoza de creştere pentru România, până la un minus 4%.

“Este credinţa mea, cu riscul de a apărea mâine pe prima pagină, că România va rămâne în zona pozitivă (de creştere economică - n.r.)", declara atunci Isărescu, care a subliniat totodată că nu este în conflict cu proiecţia FMI.

Şi Traian Băsescu afirma în 26 ianuarie 2009 că "România nu va fi la fel de afectată de criza economică aşa cum sunt alte state europene".

La rândul său, premierul Emil Boc, dădea asigurări în 1 octombrie 2009 că în România nu sunt "probleme cu plata salariilor şi pensiilor".

"S-a schimbat lumea"

La trei ani de la marele colaps financiar, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, afirmă în aceeaşi analiză că nu a fost vorba de o aterizare brutală, ci “s-a schimbat lumea”.

În aceşti trei ani, în România a fost contractat un împrumut de circa 20 miliarde de euro de la FMI şi alte instituţii financiare, au avut loc tăieri drastice de salarii, concedieri masive, dar şi suspendarea sau anularea unor proiect de investiţii.

Analistul financiar Lucian Isar critică opacitatea factorilor de decizie din România, care “nu au înţeles că la întâlnirile internaţionale contează şi conţinutul mapei de prezentare şi nu doar cocktailul de după”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite