Transhumanţă în mileniul al treilea. Ministrul Agriculturii vrea ca turmele să fie transportate cu ajutorul camioanelor, deputatul Nini Săpunaru nu este de acord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, liberalul Nini Săpunaru, nu este de acord cu ideea ministrului de resort, Achim Irimescu, cu privire la acordarea de subvenţii pentru ca transhumanţa să fie făcută cu ajutorul camioanelor, invocând păstrarea tradiţiilor.

„E un obicei al nostru. Să nu uităm că ciobanii noştri au făcut tranhumanţă de mii de ani şi găsim valahi pe tot lanţul Carpaţilor urmaşi ai ciobanilor români. E un obicei al lor pe care, poate, trebuie să-l perpetuăm. Deci, din punctul ăsta de vedere, el trebuie păstrat, mai ales că mai târziu o să obţinem bani buni pe aşa ceva“, a declarat, potrivit Mediafax, preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, Nini Săpunaru, care a precizat că România poate obţine bani din promovarea tradiţiilor naţionale.

Săpunaru a mai spus că transhumanţa cu ajutorul camioanelor ar fi benefică doar în cazul celor care au un număr mare de oi, chiar dacă Ministerul Agriculturii ar asigura o subvenţie pentru acest lucru.

„Nu toată lumea îşi va permite să facă o asemenea chestiune“, a adăugat Săpunaru.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat recent, la un post de televiziune, că ministerul pe care îl conduce caută resurse pentru a da oierilor subvenţii speciale ca să ducă oile cu camionul în transhumanţă.

Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor a organizat, marţi, o dezbatere în timpul căreia s-a făcut o analiză a modificărilor care se impun a fi aduse legii fondului cinegetic nr.407/2006. La dezbatere au participat, pe lângă reprezentanţii ministerelor Mediului şi Agriculturii, la nivel de secretari de stat, şi reprezentanţii crescătorilor de oi, ai vânătorilor şi ai fermierilor, fiecare parte aducând argumente în favoarea ei.

„Astăzi a fost o zi de dezbatere în care am vrut să aud opinia fermierilor, pentru că ştiam că şi ei au un dinte cu vânătorii (…) Articolul despre câini… chiar nu are rost să mai discutăm de el, că nu asta e problema şi nu asta produce pagube. Nu trebuie introdus, din punctual meu de vedere păşunatul în legea vânătorii. A fost o zi mai lungă, dar am vrut să aflu opiniile tuturor“, a concluzionat Nini Săpunaru.

În cadrul dezbaterii, deputaţii din comisia de agricultură au decis înfiinţarea unui grup de lucru care să vizeze redactarea modificărilor care vor fi aduse legii vânătorii, lucru care se v-a finaliza, în opinia lui Nini Săpunaru, în circa o lună. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite