Costul acestei tranzacţii s-a ridicat la 9 milioane de euro iar Transgaz s-a obligat să mai efectueze investiţii de 93 de milioane de euro în următorii 2 ani. Lucrările de extindere până la Chişinău ale conductei Iaşi – Ungheni vor fi facilitate şi de faptul că, în 2016, compania românească a proiectat gazoductul graţie unui ajutor nerambursabil acordat în 2016 de guvernul României. Termenul vehiculat pentru finalizarea conductei ar fi 2019.

Dar cum ar trebui Transgaz să gestioneze de-acum încolo această investiţie? Ar trebui şi statul român să aibă abordeze diferit companiile de stat faţă de cum a procedat în ultimul an? Ar putea capitalul românesc să modernizeze Republica Moldova? 

La ce ar trebui să fie atenţi cei de la Transgaz

L-am întrebat pe analistul Radu Magdin ce anvergură are preluarea VestMoldTransgaz de către compania românească:

Victoria Transgaz e una a Moldovei, pentru securitatea energetică, a României, în plan regional, un succes al parteneriatului dintre România şi Moldova care devine mai consistent şi, nu în ultimul rând, o reuşită pentru securitatea regională. Acum urmează greul, însă direcţia este una corectă.

Practic, abia acum începe greul  pentru Transgaz. Prinsă de ani de zile în zona schemelor de energie fabricate în Transnistria, cu complicitatea oligarhilor apropiaţi de Kremlin, Republica Moldova a învăţat să înoate fără colac de salvare, în ape tulburi, de care România nu a mai avut parte de la aderarea în Uniunea Europeană. De voie, de nevoie, vecinii de peste Prut au trebuit să se adapteze şi să negocieze atât cu Ucraina cât şi cu Transnistria pentru a nu rămâne în beznă sau pentru a nu îngheţa de frig. Investiţia Transgazului va restarta geopolitica din regiune şi, chiar dacă Republica Moldova nu va fi decuplată prea curând de la gazul rusesc, conducta Iaşi – Ungheni – Chişinău va întări securitatea energetică a acestei ţări. Rămâne de văzut dacă va fi chiar în interesul României să asigure independenţa energetică a Republicii Moldova si la ce cost. Cert e că ar trebui să privind această investiţie ca pe oricare alta într-o piaţă nouă, unde România vrea să pătrundă. 

De-acum încolo, pe termen scurt, în perspectiva alegerilor parlamentare care vor avea loc la Chişinău la finalul acestui an, vor cântări foarte greu câteva aspecte. Dincolo de Prut, se vor confrunta două partide similare cu PSD-ul de la noi. Este vorba despre PSRM şi PD, poziţionate unul la Est iar celălalt la Vest. În joc mai este şi PAS-ul Maiei Sandu care începe să prindă teren din urmă. 

Este greu de estimat de pe-acum cine va avea prima şansă. Aşa că va conta foarte mult în cât timp şi cât de mult va reuşi Transgaz să construiască până la alegeri, pentru a-şi securiza investiţia, chiar şi în eventualitatea unei victorii a PSRM-ului. Şi, la fel de mult, va conta mesajul pe care Transgaz îl va transmite Republicii Moldova şi cetăţenilor moldoveni, care s-au săturat să mai fie jecmăniţi la fiecare intersecţie, care s-au săturat să fie monedă de schimb şi care s-au săturat să trăiască sub umbra unor interese oculte. Ar fi o mare prostie dacă vor fi politicieni care vor dori să speculeze această investiţie a României ca pe un atu pe care am putea să îl avem în politica de peste Prut.

Nici astăzi, noi nu am trecut peste sentimentul si percepţia că Petrom a fost vandut, poate, prea uşor OMV-ului şi că a fost un preţ plătit pentru a adera la Uniunea Europeană. Cred că Transgaz ar trebui să ia aminte de această lecţie şi să nu lase să fie sădit în mentalul vecinilor noştri faptul că această tranzacţie este o monedă de schimb mai ales acum, în acest an, când, practic, Republica Moldova va decide dacă mai are aspiraţii pro-europene sau se va întoarce cu faţa spre Est. Chiar dacă Transgaz achiziţionează o companie goală de conţinut, fără active, spre deosebire de situaţia OMV - Petrom, prezenţa unei investiţii de stat româneşti peste Prut va fi analizată în fel şi chip.  

Retorica anti-europeană, în general şi cea anti-românească, în special, vor fi cap de afiş în acest an electoral. Ceea ce ar trebui să demonstreze Transgaz este că va veni cu know-how, cu reguli de guvernanţă corporativă, cu o cultură de corporaţie sănătoasă, că va plăti taxe şi impozite statului moldovean, că va crea locuri de muncă şi că va crea oportunităţi de afaceri. Aceasta este, de fapt, eticheta pe care ţara noastră ar putea să o dobândească în urma acestei experienţe: de partener serios, care are companii ce pot să facă faţă în orice climat politic.

De ce statul român îşi bate joc de companile sale?

Statul român ar trebui să spună odată stop şi să nu mai trateze companiile publice doar ca pe nişte puşculiţe şi ca pe nişte oportunităţi de a crea sinecuri. 

Anul trecut, Hidroelectrica, Transgaz, Transelectrica, Conpet, Romgaz şi Nuclearelectrica au vărsat la bugetul de stat, în primă instanţă, rezerve de bani acumulate în valoare de 1.3 miliade de lei. Pentru că nu a fost de-ajuns, Guvernul României nu s-a rezumat doar la treaba asta aşa că, în preajma rectificării bugetare, a cerut de la aceste companii, sub formă de dividende suplimentare, alte sute de milioane. De ce? Pentru că guvernul Tudose se temea să nu depăşească pragul deficitului bugetar aşa că a luat bani de la investiţii pentru a acoperi gaura lăsată după majorarea pensiilor şi salariilor şi eliminării taxelor din prima jumătate a anului. În acest context, Transgaz a avut noroc că s-a angajat să facă această investiţie înainte ca guvernele Grindeanu şi Tudose să ia aceste decizii. 

Spre deosebire de Polonia care şi-a consolidat industria, guvernanţii şi parlamentarii noştri nu au depăşit stadiul micilor găinării. În loc să încurajeze şi să pună biciul pe companiile de stat să facă investiţii şi să adopte tehnologii inovatoare, scopul lor e să mai găsească un loc călduţ pentru nu ştiu cine care să mai semneze un contract cu firmuliţa nu ştiu cui.

Şi din acest motiv misiunea Transgazului va fi una foarte grea, pentru că va trebui să se fereasca şi de toate aceste carenţe ale politicii româneşti.