Traian Băsescu: Am promulgat legea privind certificatele verzi, aştept ieftinirea energiei

Traian Băsescu: Am promulgat legea privind certificatele verzi, aştept ieftinirea energiei

Şeful statului speră ca după promulgare sindicatele să nu mai aibă manifestaţii  FOTO Presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a promulgat Legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă 57/2013 privind certificatele verzi, menţionând că aşteaptă acum cu nerăbdare scăderea preţurilor la energie electrică.

„Ieri v-am anunţat că OUG a produs deja efecte pe piaţă. Înţeleg că preţul ridicat al energiei este pus pe seamă promulgării legii privind certificatele verzi. Astăzi am promulgat legea de aprobare a ordonanţei şi aştept cu nerăbdare ieftinirea preţului la energie elctrică. Cred că este şi un deziderat al populaţiei“, a afirmat preşedintele.
 
El a spus că înţelege că Guvernul îşi asumă responsabilitatea pe acest subiect.
 
De asemenea, el a spus că speră, după promulgare, ca sindicatele să nu mai aibă manifestaţii nici în faţa Curţii Constituţionale, nici să astepte ceva de la preşedinte, pentru că este problema Guvernului.
 
„Am decis, pentru a elimina preşedintele din disputele sindicale, să promulg Legea de aprobare a OUG, deşi nu are avizul de la Comisia Europeană, cum ne cere Tratatul de aderare. Pot fi consecinţe, odată cu sosirea avizului, dar consider că Guvernul şi-a asdumat responsabilitatea de a repara consecinţele unui aviz care nu ar agrea conţinutul OUG“, a spus şeful statului.
 
Sindicatele din industrie au protestat ieri în faţa Curţii Constituţionale şi azi în faţa Guvernului, după ce preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională cu privire la faptul că amânarea unei părţi din subvenţiile pentru energia regenerabilă sunt amânate până în 2017.

Alro şi ArcelorMittal, probleme din cauza costurilor cu energia
 
Alro, cel mai mare consumator de energie electrică din ţară, a anunţat săptămâna trecută că elaborează un plan pentru închiderea unor capacităţi de producţie, din cauza creşterii costurilor cu energia, ca urmare a impactului energiilor regenerabile. Sindicaliştii spun că Alro se pregăteşte să concedieze 500 de salariaţi din cei 700 ai combinatului Alum Tulcea.
 
Concomitent, ArcelorMittal are acelaşi gen de probleme, dar la care se adaugă şi liberalizarea accelerată a preţului gazelor, care nu este altceva decât scumpirea producţiei interne până la preţurile de import, impuse de către intermediarii Gazprom. Fostul combinat Sidex de la Galaţi este al doilea consumator de energie electrică din ţară. Anul trecut, premierul Victor Ponta s-a întânit de două ori cu magnatul Lakshmi Mittal, care controlează grupul siderurgic ArcelorMittal. El i-a transmis premierului că grupul se va retrage din Europa în situaţia în care problema preţurilor la energie nu va fi rezolvată. 

 Mai puteţi citi:
 
Efect pervers al certificatelor verzi: preţul energiei a scăzut datorită stimulentelor pentru energie regenerabilă, ceea ce impulsionează exportul de electricitate mai ieftină în Ungaria, Bulgaria şi Serbia. Însă facturile rămân la fel de mari pentru populaţie şi industrie.
 
Românii au pompat anul trecut subvenţii de 416 milioane de euro în producătorii de energie regenerabilă, cu 34% mai mult decât în 2012
Consumatorii de energie au plătit anul trecut 415,8 milioane de euro pentru a susţine energia regenerabilă prin sistemul de certificate verzi, cu 33,7% mai mult faţă de nivelul atins în 2012, de 310,8 milioane de euro, chiar dacă preţul pe certificat a scăzut cu 25%, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), citate de Mediafax.
 
După scandalul de anul trecut privind amânarea unui număr de certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă şi ameninţările cu relocarea din partea sectorului industrial, anul 2014 a început ca-n piesa „O scrisoare pierdută“: cu un nou haos legislativ în domeniu.
 
Guvernul a prenotificat Comisia Europeană în privinţa intenţiei de a amâna o parte a certificatelor verzi şi a anunţat că „la prima vedere“, modificările nu par să ridice probleme de încălcare a Tratatului de aderare, Administraţia Prezidenţială furnizând „date eronate“ în cererea de reexaminare a legii, arată, într-un comunicat, Departamentul pentru Energie.
 
Preşedintele Traian Băsescu a retrimis în Parlament spre reexaminare legea prin care o parte a certificatelor verzi este amânată, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: