Mai întâi, iată opiniile exprimate de politicieni:

** „Diplomaţia care are rădăcini înainte de 1989 este o diplomaţie a prudenţei excesive şi a unei temeri de a nu supăra Moscova. Or (...) Moscova nu este atât de opacă precum pare, şi nici Bucureştiul nu este atât de opac precum pare în relaţiile cu Moscova. Sigur, la Bucureşti se simte o politică extrem de prudentă faţă de Moscova, şi nu numai faţă de Moscova. Pentru că nu s-au mai făcut progrese de doi ani încoace. Însă Bucureştiul are obligaţia să treacă peste tipul de diplomaţie bătrânicioasă şi să vină la o diplomaţie energică, cel puţin în problema Republicii Moldova” (Traian Băsescu, discurs la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului, citat de Agerpres)

** „Propunerea de a avea o relaţie constructivă cu Moscova în beneficiul ţării noastre este taxată, de obicei, ca fiind o trădare. Iată că acum propunerea vine de la Traian Băsescu şi nimeni nu se mai scandalizează! În egală măsură, fostul premier Victor Ponta a făcut demersuri concrete de sprijinire a Republicii Moldova, pregătind astfel reunificarea. Susţinem acest demers indiferent din partea cui vine, pentru că în acest caz adversităţile politice trebuie puse deoparte şi trebuie urmărit strict interesul României de a redeveni întreagă” (partidul Forţa Naţională, comunicat de presă)

Ee, unde e dimensiunea economică, fără de care demersurile politice riscă să nu capete suportul necesar nici de o parte, nici de cealaltă?

Să vedem, în continuare, ce argumente economice ar putea (a se citi „ar trebui”) să fie luate în calcul – nu e decât o trecere în revistă, o sinteză pe scurt, a unor analize pertinente publicate de-a lungul ultimilor ani în analizele economiştilor.

Punctele (economice) tari ale reunificării

** Deschiderea către piaţa rusă.

Pe lângă accesul – pe care-l avem deja – la sutele de milioane de consumatori din UE, va veni şi accesul la sutele de milioane de consumatori de la Răsărit.
Avantajul ar consta în faptul că mediul de afaceri este mult mai relaxat în Rusia; dezavantajul – că o astfel de incursiune pare a fi mai nesigură.

** Derută în rândurile investitorilor – străini, dar şi români.

Deschiderea către Răsărit a României (şi, în oglindă, a Răsăritului faţă de România) ar putea provoca o emulaţie prin care oamenii de afaceri ar putea fi stimulaţi să treacă peste incertitudinile – adesea, fals întreţinute – privind cucerirea noii (noilor) pieţe.

** Transformarea României într-o nouă „Austrie” a Uniunii Europene.

Fenomenul a fost anticipat într-un magistral studiu prezentat presei economice de către Departamentul de Analiză al Erste-BCR: Austria era o „fundătură”, pe când Estul nu era integrat în UE, dar s-a trezit în postura de Europă Centrală din acest punct de vedere, după valurile de integrare 2004-2007; la fel, şi România ar putea deveni, oarecum, Centrală.
Iaşi, Vaslui, Botoşani (etc. - din acelaşi areal) nu vor mai fi fundăturile UE, ci zone de facilitare a relaţiilor Est-Vest. Practic, în mijlocul – sau aproape de mijlocul – zonei.

** Un imbold pentru dezvoltarea infrastructurii Centru-Est.

La momentul actual, o dezvoltare a infrastructurii către est (estul României!) pare să nu-şi aibă rostul, câtă vreme arealul Iaşi-Vaslui-Botoşani este o „fundătură” către care nu se îndreaptă atenţia nici a celor mai aventurieri investitori.
Dacă reunificarea cu Republica Moldova ar deveni o certitudine, atunci o autostradă Iaşi-Ungheni (doar un exemplu) ar deveni mai importantă decât (doar un exemplu) Comarnic-Braşov.

Corolar: adversităţile politice despre care vorbeşte acum Forţa Naţională nu numai că "s-ar pune automat deoparte", ci s-ar canaliza în competiţia – benignă, cred – „Cine face primul această infrastructură?!”.

Punctele (economice) slabe ale reunificării

** Deschiderea către piaţa rusă.

Da, paradoxal, deschiderea către piaţa rusă (punct tare, de altfel), ca şi următoarele argumente, este într-o măsură importantă şi un punct ce poate fi considerat slab în problematica reunificării.
Dependenţa energetică a Moldovei faţă de Moscova, ca şi dependenţa comercială (embargouri sau ridicări de embargouri) a Moldovei faţă de Moscova nu dau deloc bine în scenariul reunificării Republicii Moldova cu România.

** Derută în rândurile investitorilor – străini, dar şi români.

Da, şi aici e un paradox: deruta e bună, în rândurile investitorilor, pentru că „cine nu riscă nu câştigă”.  Doar că totul, în acest caz, depinde de cât riscă investitorii aventurându-se pe o astfel de piaţă. E un punct slab această derută, deocamdată, dar numai pentru că pieţele respective sunt „necunoscute”, nu (se ştie dacă) şi „riscante”.

** Transformarea României într-o nouă „Austrie” a Uniunii Europene.

Amintesc şi la „puncte slabe” – cum am notat şi la „puncte tari” – aceeaşi concluzie a studiului BCR, respectiv că s-ar putea ca Regiunea Moldova (din România) să devină un fel de centru regional, într-un eventual scenario cu reunificarea. Asta pentru că ne-am putea trezi – spun economiştii – în faţa unor provocări care ar fi mult prea grele pentru actualele administraţii locale din respectivul areal (…)

** Deranjamentul unor indicatori macroeconomici.

Acesta este punctul cel mai sensibil în analiza economiştilor care studiază – prudenţi, excesiv de prudenţi, cred eu – opţiunea reunificării; de aceeea, l-am lăsat mai la urmă.
Pe scurt, PIB-ul consolidat al României noi (Mari??) n-ar mai fi acelaşi, apoi deficitul bugetar consolidat ( România+Moldova) ar fi mult mai mare, comportamentul fiscal s-ar deteriora, contul curent ar ajunge într-o prăpastie a deficitului… „Comă, groază şi mistere”, cum ar zice un vechi prieten.

Aşa să fie? Dacă da sau nu, îi rog pe politicienii de la vechea timonă a Cotroceniului + pe cei de la noua Forţă Naţională să ia, totuşi, în calcul şi dimensiunea economică a – altfel – atât de generoasei teme a reunificării Republicii Moldova cu România.

Nu de alta, dar fără analiza acestei dimensiuni nu poate veni nimeni să vândă vise politice unor „grădinari” care nu pot fi convinşi decât cu argumente economice.