Traian Băsescu: „Competitivitatea să fie obiectivul Guvernului, iar cuvântul de ordine, restructurarea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competivitatea ar trebui să fie obiectivul major al Guvernului, iar cuvântul de ordine după care acesta ar trebui să îşi desfăşoare activitatea ar fi „restructurare”, a declarat, joi, preşedintele României, Traian Băsescu, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ Româno-Germane, potrivit Medifax.

Şeful statului a spus că România trebuie să stabileasca dacă are o economie competitivă, deoarece în lipsa acesteia şansele de a rezista şi intra în zona euro sunt foarte mici.

„România trebuie să se uite foarte bine la economia ei, să vadă dacă este suficient de competitivă pentru a intra în zona euro. Fără o economie competitivă, şansele de a supravieţui şi a continua evoluţia în zona euro sunt extrem de mici. (...) Sectorul privat este competitiv. (..) Marea problemă este sectorul de stat, fie că vorbim de marile companii de transport feroviar, fie că vorbim de operatorii de energie sau producătorii de gaze”, a declarat şeful statului.

În opinia preşedintelui, cuvântul de ordine pentru Guvern este „restructurarea”, deoarece sectorul de stat trebuie să se diminueze.

„Aici trebuie folosit cuvântul de ordine restructurare, creşterea performanţelor în investiţii pentru modernizare. Sunt conştient şi de faptul că nu putem fi competitivi pe deplin până când sectorul de stat nu se diminuează, prin privatizări, parţiale sau majoritare”, a precizat şeful statului.

Traian Băsescu a mai oferit asigurări că obiectivele României sunt în legătură cu instituţiile financiare europene şi mondiale.

„Obiectivele sunt acompaniate de un parteneriat cu FMI, Comisia Europeană şi cu Banca Mondială şi programele care au fost şi vor fi convenite în continuare cu această troică parteneră cu guvernul României vor fi orientate spre atingerea acestor obiective. Integrare, integrare, integrare, singura şansă ca România să ajungă, în timp, la un nivel de performanţă economică, socială, de satisfacţie a populaţiei, care să fie cu adevărat la nivel european”, a mai precizat Traian Băsescu.

Peste 6 miliarde de euro, suma investiţiilor germane în primele 9 luni din 2013

Preşedintele României a menţionat şi valoarea investiţiilor germane în România, care, potrivit acestuia, se ridică la peste 6 miliarde de euro. De asemenea, şeful statului a opinat că oamenii de afaceri germani au adus în România spiritul de corectitudine.

„Am privit la evoluţia schimburilor comerciale româno-germane, este o creştere extrem de împortantă a exporturilor României către Germania şi, de asemenea, o creştere importantă a importurilor Germaniei. Investitiile germane depasesc 6 miliarde de euro pentru primele nouă luni ale anului 2013, ceea ce situează Germania pe locul trei în clasamentul investitorilor din economia românească.

„Poate cel mai important lucru pe care investitorii germani l-au adus României a fost managementul, corectitudinea în afaceri, atmosfera de business corect a companiilor germane dezvoltate aici, în România”, a mai spus şeful statului.

„Vin ultima oară ca preşedinte; după mandat, ca agricultor”

În glumă, şeful statului a precizat că este ultima sa participare la evenimentul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane în calitate de preşedinte, următoarea fiind în calitate de agricultor.

„Este ultima dată când particip la un astfel de eveniment în calitate de preşedinte, dar s-ar putea să particip în calitate de agricultor, după ce termin mandatul”, a declarat Traian Băsescu.


Citeşte şi:

Băsescu: Între mine şi FMI nu e o dispută, sunt un susţinător al continuării acordului. Nu vreau să punem taxe inutile pentru a face cheltuieli inutile

Preşedintele Traian Băsescu se declară un susţinător al continuării acordului cu FMI şi a anunţat că între el şi instituţia financiară internaţională nu este o dispută, însă respinge accizarea suplimentară a carburanţilor, care este folosită pentru "cheltuieli inutile".

Băsescu poate bloca acordul cu FMI din cauza accizei de 7 eurocenţi

Acordul cu FMI este din nou în pericol, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că nu semnează memorandumul dacă acciza suplimentară de 7 eurocenţi este aplicată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite