
Preşedintele României, Traian Băsescu a deschis, în urmă cu câteva minute, reuniunea Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii, care analizează „Cadrul naţional strategic rural“ pentru perioada 214-2030. Şeful statului a invitat partidele să semneze un pact pentru agricultură şi astfel să „acopere prin voinţă politică“ această strategie.
Documentul, intitulat „Cadrul naţional strategic pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar şi a spaţiului rural în perioada 2014-2020-2030“, este rezultatul unei munci asidue, de peste trei ani, a autorilor.
„Este cel mai bun document strategic pentru agricultură, industria alimentară şi spaţiul rural elaborat în ultimii 23 de ani“, a declarat preşedintele Traian Băsescu.
"Invit toate partidele ca, după ce se finalizează procesul de adoptare a acestui raport, să semnăm cu toţii, partide şi instituţii, producători şi beneficiari, să semnăm Pactul pentru agricultură. Ar fi un angajament politic pe termen lung, pentru că toată munca Comisiei la asta s-a referit, de a crea o viziune până în 2030, având ca fundament exerciţiul bugetar 2014-2020 al UE", a mai declarat şeful statului.
Proiectul strategiei va sta în dezbatere publică timp de 30 de zile, după care va fi adoptată Strategia Naţională de Dezvoltare Agricolă 2014-2030, iar partidele sunt invitate ca, în luna septembrie, să semneze un pact politic pentru agricultură, după modelul pactului pentru educaţie.
Cadrul naţional strategic rural poate fi consultat AICI
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: