Tinerii sunt cei mai vocali promotori ai brandurilor preferate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
milenial cluj. foto 123RTF

Pentru peste jumătate din români, experienţa pozitivă cu un produs îi determină să devină loiali companiei respective (54%), lucru valabil şi pentru experienţele negative, fapt ce îi opreşte din a mai apela pe viitor la acelaşi brand (50%), arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Cine sunt promotorii şi detractorii brandurilor?

Este surprinzător faptul că în mediul rural, segmentul milenialilor este cel mai vocal în ceea ce priveşte promovarea brandurilor către alţi cunoscuţi, având chiar o evoluţie semnificativă din august (69%) până în septembrie (78%). În schimb, în mediul urban, seniorii pensionari recomandă în cea mai mare măsură produsele cu impact pozitiv altor persoane, fiind promotori numeroşi ai brandurilor în luna august (41%). Septembrie a adus o scădere pe acest nivel pentru segmentul pensionarilor (30%). Experienţele negative, pe de altă parte, îi determină pe aceştia să transmită mai departe nemulţumirea fata de un brand, în aceeaşi lună înregistrând un procent de 45%.

Cei mai constanţi detractori ai brandurilor sunt tinerii profesionişti în mediul urban (52%) şi milenialii în mediul rural (58%), cu o cădere uşoară în septembrie, comparativ cu august (41%, respectiv 50%). Ei declara că atunci când au o experienţă neplăcută cu un produs sau un serviciu, aleg să le spună şi celorlalţi despre dezamăgirea pe care au avut-o cu scopul de a-i preveni.

Maturii fără partener sunt constanţi în mediul urban (20%), respectiv rural (37%) şi reprezintă segmentul cel mai pasiv chiar şi în momentul unei bune interacţiuni cu o companie. Comportamentul lor nu este deloc afectat, ba chiar, nu devin mai loiali acelui brand. În viitor, iau în calcul să apeleze la alte produse sau mărci.

Impactul campaniilor publicitare asupra consumatorilor

Chiar dacă datele ne arată că o campanie neapreciată de consumator nu îi influenţează într-o măsură semnificativă decizia de achiziţie, 44% dintre respondenţi rămânând indiferenţi în acest sens, o campanie primită pozitiv de public poate să facă, totuşi, diferenţa. Atât în luna august, cât şi în luna septembrie, românii şi-au menţinut opiniile în aproximativ aceleaşi proporţii (46%, respectiv 47%) şi au afirmat că atunci când văd o campanie pe care o consideră bună (reclamă TV sau online, afişe outdoor sau indoor) îşi creează o impresie pozitivă despre marcă şi produsele/serviciile acesteia. Mai mult, ei sunt deschişi să încerce un brand ca urmare a unei reclame pe gustul lor.

Pe de altă parte, este interesant faptul că studiul ne arată procente relativ scăzute în rândul românilor care fac reclamă negativă brandurilor de care nu sunt mulţumiţi. Printre detractori, din totalul eşantionului, se numără maturii fără partener (26%) şi familiile moderne (25%) în luna septembrie. Daca în mediul urban, cei mai pasivi dintre romani şi cei mai puţin influenţaţi de reclame sunt tinerii profesionişti (41%), în mediul rural, sunt maturii fără partener (79%).

Consumatorii şi deschiderea spre noutate

Deschiderea spre noutate se remarcă la aproape toate segmentele analizate, excepţie făcând seniorii pensionari (32% urban, 27% rural) care, în luna septembrie, s-au arătat mai puţin interesaţi să încerce produse noi doar pe baza vizionării unei campanii reuşite. Observăm o scădere în cazul acestei variabile, deoarece pensionarii din mediul urban, în luna august au avut un procent de 44%.

Pe de altă parte, în mediul rural, aceştia au avut o evoluţie de la 18% la 27% şi au devenit mai deschişi.

Milenialii şi familiile moderne (peste jumătate) sunt segmentele cele mai dispuse să încerce un brand nou dacă le-a fost stârnit interesul cu o campanie publicitară despre acesta, opinie valabilă atât pentru urban, cât şi pentru rural.

Pozitiv versus negativ

În general, familiile moderne din urban (45%) şi din rural (47%) tind să fie mai degrabă detractori ai brandurilor de care nu sunt mulţumite, exprimându-şi dezamăgirea şi cu alte persoane şi rămân constante în comportament în perioada august-septembrie.

Tinerii profesionişti (65%) sunt cei mai constanţi promotori ai produselor utilizate de care au fost plăcut impresionaţi, reprezentând peste jumătate din totalul eşantionului cu această atitudine. Ei afirmă că tind să povestească despre experienţa lor şi să recomande altora produsele sau serviciile respective.

Întrebaţi dacă o reclamă care le displace le-ar influenţa decizia de cumpărare, mai mult de jumătate dintre respondenţii care au răspuns afirmativ au fost seniorii pensionari din mediul rural. Aceştia îşi creează o impresie negativă despre brand şi evită să mai cumpere de la acesta. În schimb, dacă au fost mulţumiţi de experienţa cu un produs, pensionarii (82%) devin în cea mai mare proporţie loiali unui brand.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite