După cinci ani de amorţeală, captiv într-un coridor cu creşteri (sau scăderi) trimestriale de +/-1%, tigrul nostru a avut mare noroc cu aversele căzute în câmp ca la indicaţia unui inginer agronom. Şi, desigur, cu destoinicia celor care au ştiut să profite de acest avantaj climateric.

Din păcate, analizele economice serioase iau în calcul agricultura doar ca factor temporar de creştere, Produsul Intern Brut este considerat ca avansând sănătos doar dacă, scăzând aportul agriculturii, nu afectăm prea mult media generală. Ei, în cazul României din trimestrul al treilea 2013, dacă scădem aportul agriculturii abia rămânem cu două-trei procente peste zero, datorate în primul rând exporturilor industriale.

Pe tigrul nostru nu l-au trezit zgomotele infernale ale furnalelor şi fabricilor din industrie, gălăgia de pe şantiere, veselia din turism, fâşâitul banilor din creditele bancare sau furia consumului populaţiei, pentru că din fondul sonor al economiei noastre lipsesc astfel de rezonanţe.

L-au trezit doar ploile care au dinamizat, vremelnic, performanţele din agricultură. Nu l-a deranjat nici măcar duduitul tractoarelor, care sunt prea puţine pentru a ridica agricultura la nivelul potenţialului, ci doar aversele care au ajutat în mod natural recolta.

Aşa că să nu ne mirăm dacă, în trimestrele viitoare, vom avea din nou un tigru ameţit, somnoros şi plictisit pe fondul general de linişte suspectă din economie.

Suntem, aşadar, în faţa unei creşteri de 1,6% şi ne aşteptăm la cel puţin 2,2% pentru întregul an 2013, lucru care ne-ar plasa în poziţia de tigru al Estului. Se miră toţi europenii cum am reuşit această performanţă, dar pe noi trebuie să ne îngrijoreze această contraperformanţă! La un potenţial de 4% spre 5%, nu poţi să te lauzi cu 1,6% spre 2,2%.

Nu degeaba a spus preşedintele Băncii Comerciale Române că un guvern care nu poate oferi 5% creştere pe termen mediu trebuie înlăturat de electorat. În opinia lui, „creşterea economică ar trebui să fie, realist vorbind, undeva la 5%, asta ar trebui să fie ţinta, şi electoratul ar trebui să ceară o creştere de 5%“.

Cine nu-l crede n-are decât să se uite la resursele naturale şi mai ales umane ale României, la capacităţile latente care, inexplicabil, nu sunt folosite, la potenţialul real de creştere al ţării. Şi să se întrebe ce ne stă în cale, de ce nu putem urca spre 5%.

Să ne bucurăm, aşadar, că „se trezeşte tigrul Estului“, dar să nu ne îmbătăm cu apa de ploaie care l-a deşteptat.