The Telegraph: „Visul numit UE s-a transformat într-un coşmar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa britanică descrie în termeni tot mai duri cele mai recente măsuri anti-criză ale Comisiei Europene, iar vocile care afirmă că proiectul european sfidează orice realitate politică şi economică câştigă tot mai mulţi susţinători.

Cristopher Booker, jurnalist al cotidianului „Telegraph", descrie drept „nebuneşti" acţiunile din ultima săptămână ale oficialilor europeni. Primul său argument: discursul Preşedintelelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care acesta şi-a exprimat sprijinul pentru impozitul pe tranzacţiile financiare, o măsură care ar aduce bugetului european aproximativ 70 de miliarde de lire sterline. Însă această taxă este vehement contestată de jurnalistul britanic în condiţiile în care circa 50 de miliarde de lire sterline ar veni exclusiv din tranzacţiile realizate în Marea Britanie. De altfel, însăşi existenţa unei asemenea taxe ar fi un motiv suficent pentru a distruge una dintre cele mai importante industrii ale Regatului Unit, efectul ei imediat fiind un exod din UE al companiilor de profil.
În sprijinul ideii că „visul european s-a transformat într-un coşmar", Cristopher Booker punctează şi „spectacolul bizar" oferit de parlamentarii germani care, în contradicţie cu voinţa cetăţenilor care i-au ales, a aprobat extinderea F ondului European de Stabilitate Financiară la 380 de miliarde de lire sterline. Concluzia comentatorului britanic este alarmantă: „popoarele statelor bogate şi sărace din UE sunt lipsite de putere în faţa dictaturii birocraţilor europeni."

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite