Tăvălugul bulinei roşii: Reţeaua Mega Image, nevoită să închidă trei magazine situate în clădiri cu risc seismic

Tăvălugul bulinei roşii: Reţeaua Mega Image, nevoită să închidă trei magazine situate în clădiri cu risc seismic

Mega Image continuă să aibă cel mai mare lanţ de supermarketuri din România

După Teatrul Nottara, City Grill şi alţi deţinători de spaţii comerciale în zonele cu clădiri aflate în prima grupă de risc seismic a venit rândul lanţului Mega Image să închidă trei astfel de unităţi, însă a redeschis alte patru în locaţii sigure.

Ştiri pe aceeaşi temă

Imediat după intrarea în vigoare a noilor prevederi privind clădirile cu risc seismic ridicat, lanţul de supermarketuri Mega Image a închis trei magazine. În aceeaşi perioadă, însă au fost deschise încă patru unităţi.

În aceste condiţii Mega Image rămâne lanţul de supermarket cu cele mai multe magazine de pe piaţa locală, 457 de unităţi.

Cele trei magazine închise sunt Mega Image Mărăşeşti - situat pe Bd. Mărăşeşti nr. 4, sector 4, Shop&Go Covaci 14 - situat pe Str. Covaci nr.14, sector 3, precum şi Shop&Go Griviţei 238 - situat pe Calea Griviţei, nr. 238, sector 1.

„Am luat această decizie ca urmare a noilor prevederi legale prin care sunt luate măsuri de urgenţă pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor. Până la momentul noilor prevederi legale, magazinele au funcţionat în conformitate cu toate prevederile legale în vigoare şi au deţinut toate autorizaţiile legale necesare desfăşurării activităţii”, a declarat pentru Mediafax vicepreşedintele pentru marketing al Mega Image, Adrian Nicolaescu.

Retailerul a anunţat că a deschis deja alte patru noi magazine, două în Bucureşti şi două în Ilfov. Cele două magazine din Bucureşti sunt situate în sectorul 5, pe Str. Elefterie, nr. 47-49, respectiv sectorul 2, pe Bd-ul Ferdinand I, nr. 58, se arată într-un comunicat al retailerului, citat de Mediafax.

 În Ilfov, cele două magazine noi se află în comuna Dobroieşti, sat Fundeni, şi în oraşul Otopeni. Magazinele din sectorul 5 şi comuna Dobroieşti operează în formatul Mega Image, iar celelalte două în formatul mai mic Shop&Go.

Mega Image a intrat în Români în 1995 şi a deschis primul magazin în zona Lizeanu din Capitală, iar în prezent a ajuns la 457 de unităţi după ce a avut cea mai bună expansiune pe piaţa de retail autohtonă.

Nottara şi City Grill, gonite de bulina roşie

La numai câteva zile de la intrarea în vigoare a dispoziţiilor  Legii nr. 282/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 806 din 19 noiembrie 2015, privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, începând cu data de 23.11.2015, teatrul Nottara a dispus suspendarea organizării tuturor spectacolelor şi evenimentelor programate în sălile situate în Bd. Magheru nr. 20, sectorul 1, pe termen nedefinit.

În urma acestei decizii, spectacolele de la Nottara s-au mutat la sala Arcub din Capitală. O dată pe lună reprezentaţiile se ţin şi la sala de spectacole a Palatului Cotroceni. Primul spectacol de acest gen a avut loc la 5 decembrie.

Probleme cu sediile din blocuri cu bulină roşie a avut şi unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa restaurantelor din Capitală, City Grill. Operatorul a fost nevoit să închiză restaurantul City Grill de pe Lipscani şi pizzeria Buongiuorno, de pe strada Franceză.

Afaceri în clădiri cu bulină roşie au şi alte cluburi cunoscute din Centrul Istoric care au fost nevoite să îţi suspende activitatea. Este vorba de Biutiful, Expirat, El Comandante sau Goblin.

În situaţia de a închide sunt în jur de 200 de firme situate în clădiri din categoria întâi de risc seismic. Cei care nu se vor supune somaţiilor primăriei riscă amenzi de la 50.000 la 70.000 de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările