Tarom reia zborurile către Bruxelles din 5 aprilie, dar cu restricţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Tarom  a anunţat că din 5 aprilie va relua, parţial, zboruile către Bruxelles, după ce aeroportul Zaventem a fost redeschis traficului aerian.

Compania aeriană a ţinut să precizeze că zborurile se vor desfăşura cu anumite restricţii. „Compania Tarom va relua operarea cursei RO373/4 – Bucureşti – Bruxelles (Zaventem) – Bucureşti, care va fi efectuată cu un avion Airbus A318. Pasagerii care deţin un bilet pentru zborul RO371/2 în perioada 05 – 08 aprilie 2016 vor fi rerutaţi pe zborul TAROM RO373/4, care operează conform următorului orar: RO 373 – Bucureşti – Bruxelles 16.50 – 18.40; RO374 –Bruxelles Bucuresti 19.25 – 23.05“, a transmis compania aeriană.

Aceste restricţii au fost impuse pentru că aeroportul Zaventem nu este operaţional la întreaga capacitate, iar activitatea se desfăşoară cu anumite restricţii. Oficialii Tarom îi informeză pe călători că trebuie să aibă boarding pass-ul sau rezervarea printate pentru a li se permite accesul în zona de check-in.

Tot pe fondul funcţionării parţiale, transportul public către aeroport nu a fost reluat. Călătorii mai sunt informaţi că însoţitorii nu au acces în aeroport cu excepţia celor care însoţesc persoane cu mobilitate redusă.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite