Tarom concediază 300 de angajaţi. Ministrul Transporturilor: „Doar pentru început...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezentare noul avion Tarom

Compania naţională aeriană Tarom a notificat sindicatele că va restructura peste 300 de locuri de muncă, iar ministrul Transporturilor susţine că acesta este doar începutul.

Surse citate de Mediafax susţin că sunt vizate de restructurări doar posturi din segmentul administrativ. Sindicatele nu au răspuns până acum, au precizat sursele citate.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor a declarat anterior, într-o conferinţă de presă, că 300 de posturi aferente direcţiilor de achiziţii, economică şi comercială vor fi restructurate de către consiliul de administraţie, iar acestea doar pentru început, întrucât din cei 470 de angajaţi ai departamentelor tehnice, mulţi nu lucrează la întregul lor potenţial. De asemenea, ministrul vrea să înfiinţeze un centru separat pentru angajaţii din domeniul tehnic pentru a le permite să lucreze pentru mai multe companii în afară de TAROM.

„Din cei aproximativ 470 de angajaţi de la tehnic, o parte, aşa m-a informat şi pe mine managementul TAROM, o parte nu lucrează la întregul potenţial. Ce se întâmplă? Noi trebuie să ne uităm şi la trecut un pic. Adică dacă ne uităm la încasările din ultima perioadă, la încasări care se fac de la terţe companii o să vedeţi că au fost în continuă scădere. Şi atunci cred că trebuie dat un imbold şi cred că trebuie făcut un centru separat astfel încât ei să înceapă să lucreze pentru tot mai multe companii, nu numai pentru TAROM”, a explicat Răzvan Cuc pe 26 august.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite