Suspans în privinţa fuziunii RADET-ELCEN. Ce se va întâmpla cu căldura la iarnă, pentru bucureşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei va supune aprobării Consiliului General al Bucureştiului, pe 24 august, o nouă soluţie prin care încearcă rezolvarea crizei acute în care se află sistemul de termoficare care asigură căldura şi apa caldă pentru milioane de bucureşteni.

Planul autorităţilor ridică însă multe semne de întrebare, de la posibilitatea de  a fi perceput ca un ajutor de stat la o posibilă respingere a acestuia de către creditorii implicaţi în relaţia RADET-ELCEN, variante care ar putea duce la falimentul ambelor societăţi.

Primăria Capitalei propune consilierilor majorarea cu 1,26 miliarde de lei, la 1,56 miliarde de lei, a capitalului social al companiei municipale Energetica SA, cea care va administra sistemul de furnizare a agentului termic SACET, prin viitoarea fuziune a ELCEN (producătorul de agent termic) cu RADET (distribuitorul de apă caldă şi căldură).

În esenţă, primăria vrea ca din banii alocaţi să achite o parte din datorii şi să deblocheze astfel situaţia în care se află fuziunea celor două companii ELCEN şi RADET, ambele în insolvenţă.

Primăria ar urma să cumpere o parte din creanţele deţinute de creditori împotriva ELCEN, în valoare de 1,07 mld.lei (principalii beneficiari fiind ANAF, băncile şi salariaţii), şi stocurile necesare funcţionării activităţii.

Potrivit analiştilor de la Frames, soluţia ridică semne de întrebare din două principale motive – în primul rând nu ia în calcul creanţele deţinute de furnizorii de gaze, energie electrică şi alţi creditori, iar pe de alta poate fi percepută ca un ajutor de stat.

,,Din documentele ataşate proiectului reiese că Primăria vrea să rezolve în primul rând problema cu ANAF, căreia îi propune o plată eşalonată a datoriei. Nu avem încă poziţia Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili în privinţa acestei soluţii. Rămâne de văzut ce răspuns vor da, mai cu seamă că măsura poate fi privită ca un ajutor de stat’’, afirmă experţii.

Cert este că Primăria Capitalei ştie de această situaţie ipotetică şi afirmă, într-o explicaţie amplă oferită pe mai multe pagini, că varianta de finanţare propusă nu poate fi percepută ca un ajutor de stat pentru că ar respecta legislaţia în vigoare, în sensul că nu ar influenţa mediul concurenţial.

Al doilea semn de întrebare, potrivit celor de la Frames, este legat de aprobarea de către creditori a acestei soluţii.

,,Romgaz, Electrica şi Distrigaz-ul, de exemplu, nu apar în această variantă, cu toate că au de recuperat sume semnificative de la ELCEN. Oricare dintre aceşti creditori poate respinge soluţia şi astfel varianta Municipalităţii devine inutilă”, au mai declarat experţii.

,,În plus, planul propus de muncipalitate necesită parcurgerea unor paşi legali care, în cea mai fericită situaţie, ar însemna 6 luni de demersuri. Aprobarea planului de către ANAF, realizarea cesiunii de creanţă de la ANAF către Energetica, aprobarea de către Adunarea Creditorilor şi licitaţia pentru vânzarea activelor sunt principalii paşi care trebuie urmaţi şi care cer timp şi implică birocraţie”, au mai spus analiştii.

În planul iniţial, anterior noii variante propuse, Consiliul General urma să îşi asume în totalitate creanţa pe care ELCEN o deţine împotriva RADET, în valoare de 1,095 mld.lei, iar Primăria Capitalei să o achite în termen de 3 ani. Planul de reorganizare viza, totodată, încasarea preţului de transfer al activelor ELCEN în cuantum de 891 mil. lei la care se adaugă investiţiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 mil. lei.

Ce spune Primăria

Primăria îşi pune mari speranţe în succesul soluţiei propuse în următoarea şedinţă a Consiliului General.

,,Planul constă în transferul de activitate şi active către Compania Municipală Energetică, societate înfiinţată de Primăria Municipiului Bucureşti care va avea ca obiectiv revitalizarea sistemului de termoficare din Capitală.Această companie municipală va prelua şi va opera activele ELCEN creându-se astfel premisele pentru continuarea procedurilor de atragere de fonduri structurale nerambursabile disponibile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 şi de finanţări rambursabile bancare acordate de instituţii financiare internaţionale (BEI, BERD, BM, etc). (...) Concret, realizarea acestui proiect va asigura continuitatea şi calitatea prestării serviciului public de alimentare cu energie termică cu consecinţe directe asupra reducerii preţului de producţie a energiei termice şi a celui de transport şi distribuţie, ceea ce va genera un impact pozitiv la nivel local, atât din punct de vedere economic, cât şi social", se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

Noua companie municipală Energetica SA, care urmează să gestioneze SACET, sistemul de alimentare centralizat cu energie termică al Capitalei, are ca obiectiv să atragă finanţări nerambursabile pentru investiţii în vederea alinierii capacităţilor de producţie la obligaţiile de mediu, cu termene limită de respectat până în 2023.

Valoarea investiţiilor  este estimată la 513 mil. euro pentru perioada 2018-2030, din care 77 milioane de euro în următorii 4 ani.

Administratorul judiciar spune că este nevoie de o soluţie rapidă 

Aprobarea planului de reorganizare al ELCEN, inclusiv plata celor aprox. 2 miliarde de lei, este condiţia esenţială pentru ca fuziunea cu RADET să fie realizată şi noua societate muncipală Energetica SA să poată să treacă la lucrările absolut esenţiale pentru pregătirea sezonului rece.

"Consiliul General trebuie să găsească o soluţie pentru a acoperi creanţele aflate la masa credală a Elcen. Indiferent care va fi aceasta, ea va fi supusă aprobării creditorilor, iar aceştia vor lua o decizie. Cert este că planul de reorganizare al ELCEN este susţinut de toate părţile implicate”, a declarat Ovidiu Neacşu, partener la Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.

Soluţia de reorganizare agreată de acţionarii societăţii, Ministerul Energiei şi SNGN ROMGAZ SA, vizează, în esenţă, ca transferul de active şi activităţi, după plata de către Muncipalitate a sumelor aferente, să fie realizat până la finele anului 2018, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an.

ELCEN şi RADET, sub spectrul falimentului

ELCEN, compania care administrează centralele de termoficare (CET) din Bucureşti, Vest, Sud, Progresu şi Grozăveşti, a intrat în insolvenţă după ce RADET, firma care asigură transportul şi furnizarea căldurii şi apei calde în Capitală, nu i-a mai plătit facturile.

,,RADET n-a mai plătit serviciile furnizare de ELCEN, a intrat în insolvenţă, iar ELCEN a ajuns în aceeaşi situaţie, pentru că n-a mai putut plăti facturile către furnizorii de gaze şi alte utilităţi, bănci şi stat. Un lucru este sigur, că RADET se află într-o situaţie critică din punct de vedere financiar, aşa cum chiar regia afirmă, şi continuă să acumuleze pierderi şi datorii”, au mai spus analişti.

Regia Autonoma de Distributie a Energie Termice (RADET) a solicitat, de altfel, Primăriei Capitalei ca în următoarea şedinţă de consiliu să îi acorde subvenţii de peste 80 de milioane de lei, în condiţiile în care pierderile de agent termic au ajuns la 28,61%, echivalentul a peste 1,5 milioane de Gcal.

RADET afirmă că consumul de energie termică al clienţilor este în continuă scădere şi că sunt necesare investitii majore pentru înlocuirea conductelor vechi şi refacerea izolaţiei cu materiale mai performante, racordarea de noi clienţi la sistemul de termoficare sau redimensionarea conductelor, precum şi identificarea zonelor din sistem care au devenit ineficiente economic în urma debranşărilor.

,,Timpul trece repede şi ne apropiem de sezonul rece. Fără ca RADET să poată trece la reparaţii, furnizarea agentului termic pentru la iarnă va fi sub semnul întrebării, mai cu seamă dacă planul de reorganizare al ELCEN nu va fi aprobat în forma agreată de creditori şi se va ajunge la faliment”, au mai spus analiştii de la Frames.

În 2017, RADET  a raportat 7.596 de incidente şi avarii produse in instalaţii, mii de bucureşteni rămânând fără apă caldă şi căldură.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite