STUDIU Românii petrec 4 ani, în medie, la un loc de muncă. Tinerii, de 5 ori mai instabili decât cei trecuţi de 50 de ani

STUDIU Românii petrec 4 ani, în medie, la un loc de muncă. Tinerii, de 5 ori mai instabili decât cei trecuţi de 50 de ani

Rata mare de fluctuaţie a angajaţilor este una dintre principalele probleme cu care se confruntă companiile din România. Numărul mare de locuri de muncă disponibile în piaţă, dar şi creşterea aşteptărilor pe care le au candidaţii de la un job au dus la o scădere dramatică a timpului mediu petrecut de un angajat în aceeaşi companie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aşa se face că angajaţii români rămân, în medie, 4 ani într-un loc de muncă, după care aleg să facă o schimbare de carieră, potrivit unui studiu derulat de eJobs. 

Aşa cum era de aşteptat, cele mai frecvente mutări au loc pe segmentul angajaţilor tineri adică aceia născuţi în perioada 1980-1995 (Generaţia Millenial) şi cei născuţi după 1995 (Generaţia Z). În cazul primilor, angajatorii ar trebui să se aştepte la o plecare după 2,7 ani petrecuţi în cadrul companiei. Cu cât media de vârstă scade, cu atât scade şi nivelul lor de stabilitate – astfel că tinerii care abia în ultimii 5 ani au intrat pe piaţa muncii, obişnuiesc să-şi caute alt job după aproximativ un an petrecut într-o companie.

„Aceste statistici se explică şi prin faptul că tinerii caută, în primul rând, acumularea de experienţă şi nu au acea teamă a schimbării şi a adaptării la nou, pe care o au generaţiile anterioare. Atunci când primesc o ofertă pe care o consideră mai bună, uneori, chiar şi cu un salariu mai mic, o acceptă pentru că văd în ea potenţialul de a creşte în carieră”, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Semnificativ mai stabili sunt angajaţii care aparţin Generaţiei X, adică aceia care au acum între 38 şi 48 de ani. În medie, ei petrec 4,2 ani la un loc de muncă şi iau decizia de a pleca mult mai greu decât cei foarte tineri. „Vorbim despre o generaţie aflată în punctul de maturitate profesională, mulţi dintre aceştia ocupă funcţii de management, au obligaţii financiare personale care nu le permit să ia decizii pripite şi de aceea sunt foarte atenţi atunci când fac o astfel de mişcare. Pentru ei, lista de criterii care trebuie bifate este mult mai lungă şi se extinde pe mai multe paliere: caută o ofertă financiară bună, vor stabilitate, vor funcţii de management, o reputaţie bună de angajator, se uită la distanţa dintre casă şi birou şi aşa mai departe. Sunt mai puţin dispuşi la concesii şi, prin urmare, mai stabili”, explică Bogdan Badea.

Cei mai statornici sunt, aşa cum arată cercetarea eJobs, angajaţii care au depăşit pragul de 50 de ani. Ei ajung la o perioadă medie petrecută în aceeaşi companie de peste 13 ani, mai exact, 13,3 ani. Lipsa de încredere în propriile forţe, dar şi teama de adaptare la o nouă echipă şi un nou mediu de lucru sunt principalele criterii pentru care doar în cazuri extreme aleg să facă o schimbare de carieră.

Statistica din România nu diferă foarte mult de cea de la nivel internaţional, unde media, pe toate categoriile de vârstă este de 4,2 ani, în scădere de la 4,6 ani, cât era în 2014.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: