Studiu: România are şosele aglomerate cu maşini puţine

Studiu: România are şosele aglomerate cu maşini puţine

România are doar 545 de kilometri de autostradă, la o suprafaţă de aproape 240.000 de kilometri pătraţi FOTO Arhivă Adevărul

Densitatea maşinilor din România este la jumătate faţă de media europeană, însă numărul de kilometri de autostrăzi este de peste 20 de ori mai mic, relevă datele furnizate de Consiliul Concurenţei.

Astfel, în ţara noastră se înregistrează o medie de doar 203 autoturisme la mia de locuitori, sub jumătate faţă de media europeană, de 473 autoturisme, potrivit studiului „Piaţa distribuţiei de autoturisme“.
 
Parcul auto din ţara noastră ar trebui să se dubleze pentru a ajunge la valori sensibil egale cu cele comunitare. În 2012, parcul auto număra 4,48 milioane de maşini, astfel că pentru a ajunge la nivelul european, în România ar trebui să existe peste 10 milioane de vehicule.
 
Din ţara noastră, numai Bucureştiul are o rată de motorizare comparativă cu media Uniunii Europene, respectiv de 471 de autoturisme la mia de locuitori, faţă de 473.
 
România are doar 545 de kilometri de autostradă, la o suprafaţă de aproape 240.000 de kilometri pătraţi. Astfel, ţara noastră consemnează doar 1,5 kilometri de autostradă la o mie de kilometri pătraţi, de 23 de ori mai puţin decât media europeană de 35 de kilometri pe mia de kilometri pătraţi şi mult sub media est-europeană de 12,3 km/1.000 kilometri pătraţi. 
 
Cu o densitate a drumurilor de 350 de kilometri/1.000 de kilometri pătraţi, România se situează mult sub media europeană de 1.196 km/1.000 de kilometri pătraţi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările