
Cererea de maşini electrice creşte semnificativ în Uniunea Europeană, susţinută de politicile privind protecţia mediului, de angajamentele marilor firme în această direcţie, dar şi de schimbarea de atitudine a consumatorilor, conform celei mai recente ediţii a studiului Deloitte Automotive Consumer efectuat în Europa.
Dintre consumatorii chestionaţi, italienii
sunt cei mai interesaţi de automobilele dotate cu sisteme alternative de
propulsie, 58% dintre aceştia susţinând că au în vedere un astfel de sistem
pentru următorul autovehicul pe care îl vor achiziţiona. Procentul este în
urcare de la 51%, anul trecut. Pe de altă parte, cea mai mare creştere a
interesului pentru maşinile electrice şi/sau hibrid s-a înregistrat în Marea Britanie,
de la 27% în 2018, la 37% în 2019.
„În România, pentru promovarea autovehiculelor
electrice, Ministerul Mediului a implementat programul de stimulare a
achiziţionării de maşini electrice şi hibrid şi, de la un an la altul,
constatăm o creştere a preferinţei consumatorilor români pentru astfel de
autovehicule. În primele 10 luni ale anului 2019, pe piaţa din România s-au
vândut 5.283 de maşini electrice şi hibrid, în creştere cu peste 50% faţă de
aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor
şi Importatorilor Auto din România. Cu toate acestea, numărul maşinilor de
acest gen rămâne scăzut în ţara noastră, din cauza faptului că sunt încă scumpe
pentru majoritatea românilor”, susţine Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale
şi Juridice, Deloitte România, şi Lider al Serviciilor de Consultanţă pentru
Sectorul Auto.
În privinţa autovehiculelor autonome,
încrederea consumatorilor pare să stagneze, după ce aceasta a crescut în 2018
faţă de anul anterior, arată studiul. Pe măsură ce noile tehnologii au o
aplicabilitate tot mai mare, consumatori încep să îşi pună întrebări cu privire
la standardele de siguranţă oferite de autovehiculele autonome şi devin mai
rezervaţi faţă de această idee. Autorii studiului spun că această reticenţă
poate fi explicată prin seria de incidente din ultima perioadă în care au fost
implicate autovehiculele autonome.
Cei mai mulţi consumatori sunt de părere că
autorităţile naţionale trebuie să exercite un control semnificativ asupra
producţiei şi utilizării autovehiculelor autonome. Majoritatea europenilor, dar
nu numai, solicită o „supraveghere semnificativă” a acestui sector. Procentele
variază între 58% în Austria şi 73% în Olanda.
În ceea ce priveşte gradul de conectare a
maşinilor, opiniile consumatorilor sunt mixte. 60% din italieni consideră
benefică dotarea acestora cu mai multe tehnologii care le permit să fie
conectate, aproximativ dublu faţă de germani (35%) sau austrieci (29%).
Părerile consumatorilor diferă şi în funcţie de anumite aspecte, cum ar fi
siguranţa datelor biometrice colectate şi generate de vehiculele conectate.
La realizarea studiului Deloitte Automotive Consumer au participat aproximativ 9.300 de consumatori din şapte ţări europene – Germania, Italia, Austria, Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Olanda.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: