Străinii care au venit la Untold, Neversea şi Electric Castle au cheltuit cel puţin 5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
untold generic

Cetăţeni din peste 34 de ţări au făcut plăţi prin aplicaţia Revolut în Cluj-Napoca şi Constanţa, în timpul festivalurilor de muzică electronică renumite pe plan regional şi chiar mondial, Neversea, Electric Castle şi Untold.

După cum arată datele anonimizate şi agregate analizate de Revolut, participanţii la aceste festivaluri au cheltuit aproape 5 milioane de euro doar folosind aplicaţia Revolut, pe plan local, din care 78% în Cluj-Napoca, iar 22% în Constanţa. 

În contextul acestor evenimente mult-aşteptate după doi ani de restricţii din cauza pandemiei de COVID-19, economiile locale au avut de câştigat de pe urma afluxului de participanţi la aceste festivaluri. Cele mai importante bugete au fost alocate pentru divertisment, pentru consumaţia în restaurante, baruri şi cafenele, pentru a achita serviciile de transport pe plan local sau pentru cumpărăturile efectuate cu ocazia acestor evenimente . 

Festivalurile de muzică electronică, preferate mai ales de generaţiile Z şi Millenials, au contribuit la o creştere semnificativă şi a consumului general de bunuri şi servicii, dar şi a sumelor cheltuite în Constanţa şi în Cluj-Napoca în timpul acestor evenimente, faţă de perioadele similare de anul trecut. Atât la Cluj, cât şi la Constanţa, plăţile realizate cu Revolut au fost într-o dinamică surprinzătoare, arătând popularitatea super-aplicaţiei financiare cu peste 20 milioane de utilizatori la nivel global în rândul clienţilor cu un stil de viaţă activ, axat pe experienţe inedite. 

Astfel, numărul tranzacţiilor a crescut, în Constanţa, cu 85% faţă de anul trecut, în timp ce suma totală cheltuită, prin intermediul Revolut, s-a dublat. În contextul Electric Castle, volumul total al plăţilor a crescut cu 144%, în timp ce numărul tranzacţiilor s-a majorat cu 45%. În privinţa Untold, suma totală a cheltuielilor s-a dublat, numărul tranzacţiilor a crescut cu 44%, iar suma cheltuită per utilizator s-a majorat cu 52%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Aşadar, festivalurile de muzică electronică au reprezentat o adevărată gură de oxigen pentru economiile locale, mai ales după cei doi ani de restricţii şi precauţie generate de pandemia de COVID-19. 

La Neversea, suma medie cheltuită per tranzacţie cu Revolut a fost de aproximativ 35 EUR, în timp ce la Electric Castle, suma medie per tranzacţie a fost de 35,33 EUR. În ambele cazuri, clienţii Revolut au folosit de cel puţin 2 ori cardul sau aplicaţia pentru a plăti servicii şi produse achiziţionate în contextul evenimentelor menţionate. Participanţii la Untold au alocat aproximativ 34,8 EUR/ tranzacţie, dar au efectuat, în medie, 3 tranzacţii prin Revolut în perioada analizată. 

Festivalurile menţionate sunt şi importanţi vectori de promovare a turismului local, atrăgând participanţi din zeci de ţări europene şi nu numai. Aceasta se vede şi din tranzacţiile efectuate cu Revolut. Chiar dacă utilizatorii din România sunt pe primul loc între clienţii care au făcut achiziţii şi plăţi cu super-aplicaţia financiară, în toate cele trei cazuri, diversitatea ţărilor este semnificativă şi e un indicator pentru popularitatea internaţională a acestor evenimente. 

Cele mai mari sume cheltuite cu Revolut, în Constanţa, în timpul Neversea, au provenit de la clienţii din România, dar în top 10 s-au regăsit utilizatori din Regatul Unit, Irlanda, Olanda, Germania, Elveţia, Norvegia, Bulgaria, Italia şi Spania. La Cluj-Napoca, pe durata festivalului Electric Castle, clienţii Revolut care au cheltuit cele mai mari sume au fost cei din România, urmaţi de cei din Regatul Unit, Irlanda, Germania, Franţa, Ungaria, Olanda, Elveţia, Austria, Danemarca, Belgia. Pe de altă parte, Untold a atras mai mulţi fani ai muzicii electronice din Europa Centrală şi din Occident, iar aceasta s-a văzut şi clasamentul ţărilor din care au provenit utilizatorii care făcut plăţi cu Revolut: România (I), Regatul Unit (II), Irlanda (III), Germania (IV), Franţa (V), Polonia (VI), Ungaria (VII), Italia (VIII), Elveţia (IX), Spania (X). 

La malul mării, distracţia e mai accesibilă. La poalele Feleacului, transportul e ieftin ca braga

În ceea ce priveşte categoriile de servicii şi achiziţii realizate cu Revolut, în contextul festivalurilor, datele super-aplicaţiei financiare arată că cele mai mari cheltuieli au fost făcute cu distracţia sau serviciile de divertisment (biletele de festival). 

Suma cheltuită pentru divertisment la Neversea a fost de aproximativ 57 EUR/client, la Electric Castle de aproximativ 87 EUR/client, iar la Untold, 88 EUR/client. Următoarea categorie de cheltuieli a fost reprezentată de cazare şi serviciile turistice - 77,5 EUR/client la Neversea, 48 EUR/client la Electric Castle şi 45 EUR/client la Untold. În ceea ce priveşte consumaţia la restaurante şi cafenele, un client a cheltuit pentru aceste servicii, în medie, 25 EUR la Constanţa, 19 EUR la Cluj, în timpul Electric Castle, şi 21 EUR, în timpul Untold.

Festivalurile sunt o bună oportunitate şi pentru furnizorii de servicii de transport, precum şi pentru galeriile comerciale, după cum arată datele Revolut. În contextul acestor trei festivaluri, un utilizator al aplicaţiei a cheltuit, în medie, 28 EUR pentru transport şi, respectiv, 35 EUR la shopping, în Constanţa, în perioada de derulare a Neversea, 18 EUR pentru transport şi 32 EUR pentru shopping, la Cluj, în timpul Electric Castle, iar în contextul Untold, 15 EUR pentru transport şi 30 EUR pentru shopping. 

Dacă ne uităm la segmentarea pe categorii de vârstă, cea mai mare sumă cheltuită, în contextul tuturor celor trei evenimente, a fost înregistrată pentru serviciile de divertisment (biletele la festival, dar şi alte tipuri de servicii similare), la categoria de vârstă 35-44 de ani, cu sumele medii de 68 EUR, în contextul Neversea, respectiv 103 EUR, în timpul Electric Castle şi 115 EUR pe durata Untold. Iar în privinţa cheltuielilor cu cele mai mici valori, vom vedea că tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 ani au alocat cele mai mici bugete serviciilor de alimentaţie publică (restaurante, terase, cafenele, baruri), cu 18 EUR cheltuiţi în timpul Neversea, respectiv 13,6 EUR, în contextul Electric Castle. La Untold, aceeaşi categorie de vârstă a cheltuit cel mai puţin cu transportul - 9,6 EUR/ utilizator.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite