Statul, obligat să listeze la bursă distribuţiile de gaze şi energie în acest an

Guvernul trebuie să listeze la bursă, până la finele acestui an, companiile care sunt în portofoliul Fondului Proprietatea şi nu sunt tranzacţionate în acest moment pe piaţa de capital, precum distribuţiile de gaze şi energie, potrivit unei legi publicate în Monitorul Oficial.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Un număr de 19 companii deţinute de stat care sunt în portofoliul Fondului ar trebui listate până la sfârşitul anului 2012, potrivit actului normativ aprobat recent. Aceste companii însumează peste 51% din valoarea activului net a Fondului la data de 30 noiembrie 2011", se arată într-un comunicat al Fondului Proprietatea.

Este vorba despre Legea nr.302/2011 care reglementează obligaţia companiilor care fac parte din portofoliul FP de a lista minimum 5% din capital la Bursa de Valori Bucureşti.

Printre companiile din portofoliul Fondului care nu sunt listate în acest moment se numără distribuţiile de energie şi de gaze, afaceri extrem de profitabile, întrucât veniturile sunt reglementate.

Statul a privatizat cea mai mare parte dintre ele şi deţine acum participaţii minoritare: E.ON a cumpărat Distrigaz Nord şi Electrica Moldova, GDF Suez deţine fostul Distrigaz Sud, Enel a achiziţionat Electrica Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea, iar CEZ, Electrica Oltenia.

Guvernul mai deţine, prin Ministerul Economiei, pachetele majoritare la trei distribuţii de electricitate din zonele Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud.

La presiunile FMI, Guvernul a anunţat că va privatiza în acest an pe piaţa de capital pachete minoritare din Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, precum şi participaţii noi la Transelectrica şi Transgaz, companii unde există deja calendare de listare. FMI ar fi dorit şi privatizarea pachetelor majoritare la distribuţiile de energie care au mai rămas în posesia statului, însă Guvernul s-a opus.

Alte companii importante din portofoliul Fondului Proprietatea pe care statul va trebui să le listeze în acest an, potrivit noii legi, sunt complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, Compania Naţională Aeroporturi SA sau Poşta Română.

Statul are timp să listeze companiile

"Procedurile de admitere la tranzactionare vor fi finalizate cel tarziu la data de 31 decembrie 2012", se arată în textul noii legi, publicate în Monitorul Oficial din 9 ianuarie 2012.

Contactat de "Adevărul", Răzvan Paşol, preşedintele firmei de brokeraj Intercapital Invest, a declarat că, aşa cum arată legea, la finele anului acţiunile respectivelor companii trebuie să poată fi tranzacţionate pe piaţa de capital.

Întrebat dacă statul va avea, fizic, timpul necesar să deruleze toate aceste proceduri până la finele anului, Paşol a răspuns afirmativ.

"Ca proceduri de listare, este fezabil să se întâmple acest lucru. Desigur, am văzut tot felul de promisiuni care nu s-au concretizat, însă în ultima vreme s-au făcut totuşi nişte paşi concreţi care au readus încredere", a precizat brokerul.

"Este foarte, foarte important acest program de privatizări al statului pe bursă. Acum bursa este mică în România, în principal din cauza numărului mic de emitenţi. Trebuie să ne uităm în jurul nostru şi să vedem că bursele din regiune, precum cea din Polonia sau din Cehia, s-au dezvoltat datorită programelor de privatizări derulate de stat", a mai spus Paşol.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările