Stan Popa, preşedintele AAAS, la Adevărul Live: Aversa a intrat în insolvenţă într-un mod bizar, pentru o datorie de doar 27.000 de lei

Situaţia Aversa şi a celorlalte companii din subordinea AAAS, explicată de Stan Popa, preşedintele instituţiei 

Introducerea Aversa, principalul producător de pompe industriale din România, în insolvenţă a avut loc în mod "bizar", pentru o creanţă de doar 270 de milioane de lei vechi, a declarat, la "Adevărul Live", Stan Popa, preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele mai importante declaraţii:

 AAAS are de rezolvat şi de plătit 22.000  de dosare privind păgubiţii FNI. Până acum s-au plătit 5-6.000. Fiecare trebuie, însă, să aducă dosar, despăgubirea nu se face din oficiu.

Ford trebuia să plătească penalităţi către stat în valoare de 14,2 milioane de euro pentru neîndeplinirea condiţiilor din contractul de privatizare. Numai că între timp s-au descoperit probleme de mediu din perioada anterioară şi acestea au fost evaluate la 14-15 milioane de euro. Ca să nu mai ajungem în instanţe internaţionale, s-a convenit să se compenseze. Pe măsură ce Ford face lucrările, aduce documente şi se scade din suma datorată pe măsură ce aduce facturi.

Activitatea de privatizare a stagnat în 2013: din motive atât obiective, cât şi subiective s-a realizat doar 25% din programul propus.

Dacă în cazul UCM Reşiţa este nevoie de adoptarea legii holdingului pentru integrarea cu Hidroelectrica, pentru Remin Baia Mare este nevoie de o nouă lege a minelor.

Este o necesitate integrarea UCM Reşiţa cu Hidroelectrica, UCM pentru asta a fost proiectată.

AAAS stă pe o mină de bani: terenurile companiilor vândute. Acestea nu au certificate de atestare şi titlu de proprietate, astfel că nu au fost incluse în capitalul social al companiilor privatizate. Statul este privat în acest fel de calitatea de acţionar şi deci de sume imense de bani. Am identificat 65.000 de hectare în aceste societăţi, care valorează sume imense, de ordinul miliardelor de euro. Noi vrem ca terenurile să fie incluse în capitalul social, statul primeşte acţiuni pe acestea şi apoi investitorii au dreptul de preempţiune de a le cumpăra. Dacă nu, statul le poate vinde altor investitori.

Noi am contestat calitatea cumpărătorului Blue Diamond, cumpărătorul Aversa, nu suma primită. Nu ştim dacă o companie cu câteva sute de mii de euro poate susţine un colos precum Aversa. O decizie va fi dată în justiţie pe 20 februarie.

În anii '90, Fondul Proprietăţii de Stat a avut anumite stângăcii în privatizare, dar în perioada 2000-2004 a avut loc privatizarea companiilor de stat, care a fost principala condiţie pentru integrarea în structurile euro-atlantice. Ulterior, de la reorganizarea prin insolvenţă s-a ajuns la faliment, precum s-a întâmplat în cazul Aversa..


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: