Sindicatele cer majorarea tuturor salariilor cu 200 lei deductibili, nu doar cele mici. „Produsele din coşul zilnic s-au scumpit şi cu 80%”

Sindicatele cer majorarea tuturor salariilor cu 200 lei deductibili, nu doar cele mici. „Produsele din coşul zilnic s-au scumpit şi cu 80%”

Rata inflaţiei a ajuns în aprilie la 13.8% comparativ cu aprilie 2021, iar preţurile la cele mai multe produse de bază au crescut cu procente între 20 şi 80%, notează sindicatele Cartel Alfa, cerând Guvernului să majoreze toate salariile cu câte 200 de lei neimpozabili.

Ştiri pe aceeaşi temă

„De la o zi la alta, preţurile sunt mai mari, iar salariul minim acoperă din ce în ce mai puţin din valoarea coşului de trai, determinând sărăcirea accelerată a lucrătorilor. Peste 40% din contracte sunt la nivelul salariului minim, iar 9 din 10 români câştigă sub salariul mediu de aproximativ 3500 lei net”, notează sindicatul.
 
În acest context, Guvernul a propus un proiect de ordonanţă de urgenţă cu intenţia de a sprijini lucrătorii vulnerabili, conform Notei de fundamentare a Proiectui de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri fiscale). Astfel, angajatorii vor putea majora opţional cu 200 RON salariul lucrătorilor plătiţi cu salariul minim, sumă la care nu vor plăti taxe sau impozite.
 
„În fond, gândirea este benefică, doar că această majorare, aşa cum o prevede propunerea de OUG, se poate aplica doar salariaţilor încadraţi cu salariul minim de 2.550 RON brut. De ce un salariat plătit cu 2.550 lei brut (1.524 lei net) ar fi considerat vulnerabil, iar cel cu un salariu de 1.570 lei net (cu 50 de lei mai mult), spre exemplu, nu ar fi în aceeaşi categorie? Toate salariile aflate sub valoarea coşului minim pentru un trai decent (2.708 lei pentru o persoană in dec 2021) plasează lucrătorii într-o situaţie de vulnerabilitate.
 
În al doilea rând, limitarea aplicării acestei creşteri pentru un singur nivel salarial va contribui la perpetuarea discrepanţelor salariale din România. Faptul că nu se acordă această deductibilitate tuturor angajaţilor, ci numai celor cu salariul minim, va avea drept consecinţă imediată încălecarea salariilor în plaja 2.550-2.850, demotivând lucrătorii. Se repetă astfel greşelile din aplicarea legii salarizării bugetare din 2010 până în 2017, de data aceasta în sectorul economic.
 
În al treilea rând, măsura se aplică doar lucrătorilor cu salariul minim din sectorul economic, cu toate că şi în sectorul public avem numeroşi salariaţi încadraţi cu salariul minim. Cu ce este mai vulnerabil un lucrător din sectorul privat care merge acasă cu 1.524 lei, în raport cu un lucrător din sectorul public care la sfârşit de lună primeşte tot 1.524 lei?
 
Este de subliniat ca aplicând astfel de politici publice,angajatorul este încurajat să continue să ofere salariul minim, mizând că de la an la an vor exista astfel de artificii legale care vor permite o creştere a nivelului minim de salarizare, fără o îmbunătăţire categorică a vieţii angajaţilor. În plus, consecinţele vor fi resimţite şi la pensie prin diminuarea punctajului”, se arată în documentul sindicatului.
 
Atât în cadrul Comisiilor de Dialog Social, cât şi în Consiliul Economic şi Social au solicitat modificarea proiectului de OUG.
 
CNS Cartel ALFA solicita acordarea unei măriri pentru toţi salariaţii, fără discriminare, prin aplicarea unei deductibilităţi de 200 lei!
 
„Cerem public ca acest act normativ să fie adoptat integrând propunerile partenerilor sociali”, încheie sindicaliştii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările