Sindicaliştii ROMATSA anunţă că vor intra în grevă de avertisment vineri. Ce zboruri ar putea fi afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul ROMATSA FOTO Mediafax
Sediul ROMATSA FOTO Mediafax

Sindicaliştii din traficul aerian vor intra în grevă de avertisment, vineri, între orele 11.00 şi 13.00, fiind nemulţumiţi de unele drepturi salariale prevăzute în Contractele Individuale de Muncă.

Managementul ROMATSA, regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, susţine că a fost notificat de către Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) cu privire la organizarea grevei de avertisment.

„Având în vedere situaţia actuală a conflictului de muncă din cadrul R.A. ROMATSA şi a unei posibile greve de avertisment programate vineri, 12 mai 2017, între orele 11:00-13:00, ţinem să asigurăm opinia publică de faptul că, în ceea ce priveşte siguranţa traficului aerian, acesta va fi asigurat la nivelul impus de standardele Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO) şi de regulamentele europene şi naţionale”, arată managementul ROMATSA într-un comunicat.

Liderul ATSR, Gabriel Tudorache, a declarat luni, pentru News.ro, că greva va avea loc din cauza neîncheierii unui nou contract colectiv de muncă (CCM), deşi negocierile se poartă din februarie 2016.

Reprezentanţii ROMATSA susţin că vor depune toate eforturile necesare pentru a stopa declanşarea grevei de avertisment şi vor continua negocierea cu partenerii sociali. Totuşi, în situaţia declanşării grevei de avertisment, ROMATSA susţine că va asigura 33,3% din zboruri şi nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare şi salvare şi de urgenţă.

Romatsa este regia cu cele mai mari salarii din România. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2016, salariul mediu lunar brut, fără a lua în calcul bonusurile, este de 21.430 lei (aproape 5.000 euro) în acest an.

În România existau, la mijlocul anului trecut, 552 de controlori de trafic aerian, dintre care în jur de 300 sunt controlori de rute, iar restul sunt controlori de turn. Dintre cei 252 de controlori de turn, 47 lucrează la cel mai mare aeroport din România, „Henri Coandă” Bucureşti. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite