Sindicaliştii, nemulţumiţi de comisioanele de administrare a fondurilor de pensii private

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre problemele sistemului, identificată de grupurile sindicale, a fost nivelul comisioanelor de administrare - prea mari în opinia acestora. De asemenea, finanţarea Comisiei de

Una dintre problemele sistemului, identificată de grupurile sindicale, a fost nivelul comisioanelor de administrare - prea mari în opinia acestora. De asemenea, finanţarea Comisiei de Supraveghere a Pensiilor Private (CSSPP) din banii companiilor nu înseamnă a furniza acesteia autonomie şi independenţă faţă de jucătorii din piaţă. Necunoaşterea sistemului şi informarea publicului cu doar o lună înainte de începerea aderării pentru administrarea unei pensii private obligatorii reprezintă alte motive de îngrijorare.

Începând cu 1 august 2007, va demara campania de aderare la fonduri de pensii administrate privat, la care vor participa obligatoriu persoanele salariate de până în 35 de ani şi, opţional, cei între 35-45 de ani. Obiectivul asumat de Banca Mondială, şi anume ca introducerea sistemelor capitalizate de pensii să determine creşterea economiilor, dezvoltarea pieţei de capital şi creşterea participării lucrătorilor în sistemele de pensii,
s-a dovedit a fi imposibil de atins, în opinia realizatorilor raportului despre pensiile private.

CNS "Cartel ALFA", BNS, CNSLR-Frăţia, CSDR, CSN Meridian şi CPE solicită iniţierea unei ordonanţe de guvern care să completeze şi să modifice Legea 411/2004 şi a modificărilor şi completărilor sale ulterioare (Legea 23/2007).

În analiza realizată de sindicate în colaborare cu Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), dacă avem în vedere o inflaţie medie anuală de 2,7%, pe parcursul a 20 de ani şi menţinerea, pe aceeaşi perioadă, a nivelului actual de comisioane, la sfârşitul perioadei statul garantează doar aproximativ 80% din valoarea reală a contribuţiilor. Pentru a menţine nivelul contribuţiilor plătite, rata de rentabilitate anuală a unui fond nu trebuie să scadă sub aproximativ 2,6%.

Ce vor sindicatele

Renunţarea la posibilitatea lăsată CSSPP de a revizui, periodic, costurile de administrare;

Modificarea modului de finanţare a CSSPP pentru a întări controlul parlamentului şi cel al Curţii de Conturi asupra acestei instituţii;

Păstrarea în limite rezonabile a nivelului maxim al comisioanelor;

Crearea pieţei titlurilor de stat, pe termen mediu;

Revizuirea sistemului de garantare, prin creşterea nivelului garantat, cel puţin la valoarea reală a contribuţiilor plătite;

Plata contribuţiilor la pensiile private obligatorii, pentru persoanele aflate în concediu de maternitate din bugetul de stat;

Finalizarea sistemului informatic şi informaţional de identificare a contribuabililor, pentru a nu crea distorsiuni în sistem;

Începerea campaniei de informare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite