Sindicaliştii cer demisia lui Teodorovici, pentru declaraţiile privind eliminarea salariului minim şi a diferenţierii pachetelor de servicii medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” solicită demisia imediată a ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ca urmare a mai multor declaraţii ale acestuia, precum eliminarea salariului minim şi introducerea pachetelor de servicii de sănătate diferenţiate.

Potrivit reprezentanţilor sindicali, „domnul Orlando Teodorovici nu are ce să caute în Guvern”, iar Partidul Social Democrat „a primit un mandat de guvernare în baza angajamentului că va promova politici care să aducă bunăstare cetăţenilor, să elimine discrepanţele uriaşe din societate, să întărescă serviciille publice şi accesul tuturor cetăţenilor la aceste servicii bazându-se pe echitate şi solidaritatea intra- şi inter- generaţii”.

Sindicaliştii susţin că declaraţiile şi iniţiativele recente ale lui Eugen Teodorovici sunt contrare acestor obiective.

Astfel, acesta a propus luna trecută eliminarea salariului minim, deşi „salariul minim a rămas singura şi ultima redută în mecanismul redistribuirii care nu a fost distrusă de tăvălugul de măsuri neoliberale pro-capital şi pro-bogaţi (taxarea extrem de mică a capitalului si profiturilor dar mare a muncii, blocarea negocierilor colective etc)”.

„Iniţiativele domniei sale în Parlament arată aceeaşi agendă de destructurare a sistemelor de protecţie socială şi împingerea unui număr din ce în ce mai mare de lucrători în precaritate, în folosul prezervării la niveluri maxime a profiturilor. Plx nr. 83/2018 propune extinderea şi mai mult a domeniilor în care pot fi utilizaţi zilierii în locul salariaţilor. Legea zilierilor, introdusă în 2011, a început cu câteva domenii, cu titlu de excepţie, în care se puteau angaja, sezonier, lucrători cu ziua. Treptat, aceste domenii s-au extins, în prezent ajungându-se ca în peste jumătate din sectoarele de activitate să poată fi angajaţi zilieri. Aceştia sunt excluşi din sistemele de protecţie socială şi într-o mare măsură din sfera dreptului muncii, pentru că zilierii nu au dreptul la asociere, iar pentru aceste relaţii de muncă nu se plătesc contribuţii sociale. Cum să nu fie afectată sustenabilitatea sistemului de sănătate, dacă eliminăm din ce în ce mai mulţi contribuabili la acest sistem?”, mai arată sindicaliştii.

În final, aceştia susţin că Teodorovici propune pachete de servicii de sănătate diferenţiate, în funcţie de suma plătită de contribuabil, probabil „neînţelegând ce înseamnă dimensiunea socială a statului (proclamată în Constituţie) şi principiile universalităţii, echităţii şi solidarităţii pe baza cărora este construit sistemul de sănătate publică”.

Încercarea de a-şi nuanţa declaraţiile nu schimbă cu nimic esenţa lor. Preocuparea pentru tratamentul diferenţiat, în funcţie de puterea financiară a cetăţenilor, este mult mai sus pe agenda domnului ministru decât, spre exemplu, preocuparea pentru lărgirea bazei de contribuabili şi asigurarea sustenabilităţii sistemului sau preocuparea pentru combaterea evaziunii fiscale deosebit de mari”, spun reprezentanţii Cartel ALFA.

În plus, potrivit lor, iniţiativele pentru modificarea legislaţiei elaborate de Ministerul Finanţelor Publice sunt comunicate partenerilor sociali de pe o zi pe alta, fără ca aceştia să aibă timpul necesar să analizeze proiectele şi să formuleze un punct de vedere consensual şi documentat, în aceste condiţii fiind imposibilă realizarea unui dialog real pe subiect.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite