Sibiu-Piteşti nu va mai fi „Autostrada Dacia“, ci doar un drum expres. Harta viitoarelor drumuri şi autostrăzi

Sibiu-Piteşti nu va mai fi „Autostrada Dacia“, ci doar un drum expres. Harta viitoarelor drumuri şi autostrăzi

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus (dreapta), spune că e suficient un drum expres în locul autostrăzii promise de premierul Victor Ponta producătorilor de automobile Dacia

Chiar dacă premierul Victor Ponta le-a promis producătorilor de automobile de la Mioveni că va susţine necondiţionat construcţia „autostrăzii“ Sibiu-Piteşti, Ministerul Transporturilor arată, într-un document-cheie, că tronsonul nu se califică decât ca drum expres. Reprezentanţii Dacia se declară îngrijoraţi de această întorsătură.

Ştiri pe aceeaşi temă

Master Planul General de Transport, documentul-cheie în baza căruia România va primi fonduri europene pentru infrastructură, prezentat miercuri în Parlament, arată între altele că tronsonul Sibiu-Piteşti va fi un drum expres, nu o autostradă.

Acest verdict a fost anunţat la scurt timp după ce premierul Victor Ponta şi-a repetat promisiunea către producătorii de automobile Dacia că tronsonul Sibiu-Piteşti va fi o autostradă.

Ponta promite, Rus dezminte

Iată ce le-a transmis, marţi seara, premierul Victor Ponta participanţilor la evenimentul de aniversare a 15 ani de la privatizarea Dacia, desfăşurat la centrul tehnologic Dacia-Renault de la Titu:

Am susţinut şi vă asigur că voi susţine, indiferent de poziţia pe care o voi avea în statul român, construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu, care se va face, indiferent de zvonuri, pentru că înţelegem că este vitală pentru competitivitatea uzinei din România şi pentru că este o datorie a statului român de a fi partener pentru marii investitori“.

Iată, în continuare, ce le-a spus, miercuri dimineaţa, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, parlamentarilor cărora le-a prezentat Master Planul General de Transport:

Piteşti-Sibiu, conform acestui Master Plan, se califică la regim de drum expres, dacă calculăm din punct de vedere economic, dar şi având în vedere că Sibiu-Făgăraş-Braşov şi tot ce înseamnă Valea Prahovei-Ploieşti-Bucureşti se califică la regim de autostradă, din cauza faptului că se canibalizează una pe alta şi din cauză că Sibiu-Braşov-Ploieşti-Bucureşti este disponibilă pentru peste două milioane de persoane plus o activitate economică masivă existentă din Bucureşti până în Sibiu.
Iar Sibiu-Piteşti se califică la regim de drum expres pentru că se adresează unui număr de peste un milion de locuitori şi o activitate economică deosebită în zonă
“.

Stroe: „Vom ajunge fiii ploii“

Aflând de la jurnalişti, marţi seara, că Sibiu-Piteşti nu va fi autostradă, ci un drum expres, Constantin Stroe, vicepreşedinte al grupului Automobile Dacia, s-a arătat neplăcut surprins de această decizie.

Noi, la Dacia, suntem şi aşa îngrijoraţi că se tot întârzie cu acest tronson şi că nu se mai termină acel studiu de fezabilitate. Până la urmă, o să spunem că e bun şi numai un drum expres, dar să fie! Dacă se mai întârzie mult cu şoseaua asta, până în 2020 vom ajunge fiii ploii“, a declarat Constantin Stroe, pentru „Adevărul“.

Expres sau autostradă? Curbele fac diferenţa

De ce este de preferat, pentru beneficiari, o autostradă în locul unui drum expres?

În principiu, ambele variante au aceeaşi lăţime a carosabilului util (patru benzi de circulaţie), dar la autostradă curbele sunt mult mai largi, pot fi abordate cu viteze net superioare inclusiv de traficul greu, iar pantele sunt uşoare, în timp ce un drum expres poate avea curbe mult mai strânse şi pante mai accentuate.

Pentru constructori, mai ales pentru finanţatori, drumul expres este de preferat deoarece costă cu până la 30% mai puţin decât o autostradă.

CLICK PE IMAGINE PENTRU A O MĂRI

 


Uzina de la Piteşti produce o maşină pe minut

Marţi seara, la evenimentul de aniversare a 15 ani de la preluarea Dacia de către Renault, istoria uzinei de la Mioveni a fost prezentată sub forma unui buletin de ştiri, la care au fost invitaţi, în ''studioul'' de pe scenă, directori din cadrul companiei de autoturisme şi oficialităţi.

În cei 15 ani după privatizarea Dacia, compania Renault a făcut investiţii de 2,3 miliarde de euro.

Acum la Dacia lucrează 17.000 de oameni direct în producţie, iar de pe poarta fabricii iese câte o maşină la fiecare 55 de secunde.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările