Sergiu Oprescu: „Majoritatea tăcută se va trezi după legea dării în plată şi va întreba de ce s-au scumpit creditele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sergiu oprescu arb mediafax

Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), a declarat că există o majoritate tăcută în societate, care, deocamdată, nu se exprimă în legătură cu proiectul legii dării în plată.

„Putem să avertizăm, încă de pe acum, asupra impactului acestei legi, ştiind că majoritatea tăcută se va trezi, la un moment dat, şi va întreba de ce nu avem acces la credite şi de ce cresc cursurile, ca urmare a adoptării acestei legi. Băncile nu îşi vor asuma acest moment, pentru că nu din cauza băncilor se vor scumpi creditele sau se va îngreuna accesul la finanţare”, a declarat Sergiu Oprescu.

El a mai spus că, în cursul acestei seri, ARB şi un alt patronat bancar vor prezenta din nou poziţia bancherilor faţă de acest proiect.

Senatorii au adoptat, luni, în unanimitate, proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul ''Prima casă'' sa fie inclus în acest act normativ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite