Seceta „înghiţe” zilnic zeci de mii de hectare în România. 28 de judeţe sunt deja afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Theodora Truşcă
Foto Theodora Truşcă

Suprafaţa afectată de secetă a crescut vineri la 231.704 hectare în 28 de judeţe, de la 214.870 hectare (ha) în 25 de judeţe, raportate joi, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Spre comparaţie, joi suprafaţă totală afectată de secetă a fost de 214.870 ha din 25 judeţe (Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui şi Vrancea).

Vineri, suprafaţa totală afectată de secetă este de 231.704 ha, comunicată până la această dată de către 28 judeţe (judeţele marcate cu bold nu se regăseau şi în lista de joi a ministerului - n. red.) au raportat culturi afectate de secetă şi anume: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Prahova, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui şi Vrancea din care pe culturi:

  • grâu, triticale: 132.337 ha
  • orz, orzoaică, ovăz, secară: 20.037 ha
  • rapiţă: 24.201 ha
  • porumb: 33.917 ha
  • soia: 2.452 ha
  • mazăre: 557 ha
  • floarea soarelui: 12.446 ha
  • plante furajere: 1.717 ha
  • alte culturi: 3.955  ha

Situaţia suprafeţelor cu culturile calamitate se raportează zilnic pe baza proceselor verbale de constatare a pagubelor încheiate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite