Seceta pe Dunăre: românii trebuie să colaboreze cu bulgarii

Seceta periclitează în egală măsură croazierele pentru Bulgaria ca şi pentru România, aducând prejudicii imense turismului şi trasnportului pe Dunăre. Tocmai de aceea, Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) propune guvernelor României şi Bulgariei demararea unui program comun de dragare a Dunării şi de prevenţie a efectelor secetei care se repetă tot mai des în ultimii ani, aducând pagube imense prin oprirea

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este timpul să lăsăm deoparte rivalitatea păguboasă şi să înţelegem că România şi Bulgaria au prea multe lucruri în comun ca să poată reuşi fără colaborare. Dacă stăm fiecare pe malul nostru şi ne uităm cum scade Dunărea, vom pierde turişti în ambele sensuri, iar croazierele se vor opri la Budapesta, ignorând partea noastră de lume“, arată preşedintele FPTS, Dan Matei Agathon, într-un comunicat al Federaţiei..

Ar fi un bun început

Prin efort comun, România şi Bulgaria pot asigura o navigare neîntreruptă pe Dunăre, atrăgând astfel turiştii şi aducând beneficii nesperate zonei. „Acesta ar fi un bun început pentru înţelegerea faptului că, în loc să se concureze, România şi Bulgaria ar putea colabora pentru a atrage turişti din alte colţuri ale lumii în partea noastră de continent - cu nimic mai prejos decât restul Europei“, conchide liderul patronal.

Reamintim că, ieri, proprietarii unor agenţii româneşti de turism specializate în croaziere pe Dunăre au anunţat că suntem în pericol să pierdem milioane de euro din cauză că vapoarele nu mai pot coborî spre Delta Dunării, fluviul fiind la cote extrem de mici în aceste zile de secetă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările